Peste 30 de pompieri olteni au intervenit la un incendiu, în comuna Rotunda

1
433

Peste 30 de pompieri olteni, cu cinci autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, s-au luptat cu flăcările ce au cuprins acoperișul unei clădiri cu funcțiune mixtă, cu regim de înălțime parter și etaj, din comuna Rotunda.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta la acoperișul clădirii, cu flacără și degajări mari de fum, cu posibilitate de propagare la întreaga construcție. De asemenea, în apropierea clădirii se aflau două rezervoare de gaz petrolier lichefiat, fiind asigurat un dispozitiv pentru protecția acestora.

“Misiunea echipajelor de intervenție a fost îngreunată de vântul puternic, dar și de materialele combustibile aflate în podul clădirii, care au favorizat dezvoltarea rapidă a incendiului.

Pompierii au acționat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative.

În urma incendiului au ars aproximativ 750 de metri de acoperiș și au fost deteriorate obiecte și echipamente sanitare.” a decalat purtatorul de cuvânt ISU Olt, Alin Bastasteanu.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost amplasarea materialelor ușor combustibile în apropierea coșului de fum.
Clădirea care a fost cuprinsă de flăcări aparține fermei deputatului Dan Ciocan, din Rotunda.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.