Oltenii fără un loc de muncă, dar şi cei care doresc să-şi schimbe actualul loc de muncă sunt aşteptaţi, vineri 20 aprilie, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt. Evenimentul se va desfăşura atât în municipiul Slatina (Casa de Cultură a Sindicatelor), cât şi în municipiul Caracal (foaierul Teatrului Naţional).
Potrivit reprezentanţilor AJOFM Olt, evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen mediu şi lung. Obiectivul principal îl constituie creşterea gradului de ocupare, prin corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitantul locului de muncă. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM, Elena Iordache, până la această dată, au fost contactaţi nu mai puțin de 57 de agenţi economici din judet, din care 21 angajatori au confirmat participarea la această bursă, oferind un număr de 293 locuri de muncă, din care 16 pentru persoane cu studii superioare.
Cele mai solicitate meserii
Dintre meseriile solicitate de către angajatorii care vor fi prezenţi la această bursă pot fi amintite: inginer construcții civile, director general, consilier juridic, director economic, inginer drumuri, inginer horticol, inginer chimist, inginer zootehnist, inginer piscicol, inginer mecanic, dulgher construcții, zidar-rosar-tencuitor, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, agent vânzări, lucrător gestionar, mecanic agricol, operator confecționer asamblor articole textile, ambalator manual, agent securitate și muncitor necalificat în confecții textile. Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la această acţiune pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce vor fi oferite în cadrul bursei la sediul AJOFM Olt, strada Prelungirea Crişan, numărul 2 sau le pot transmite atât pe adresa de e-mail a instituţiei ajofm@ot.anofm.ro, cât şi pe fax 0249/432.276.
Ilie Bîzoi