Peste 100 de pompieri olteni vor desfășura acțiuni de control la principalele lăcașuri de cult

0
104

Peste 100 de pompieri olteni
sunt pregătiți să acționeze cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor și pentru acordarea primului ajutor medical de urgență.

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt desfășoară în această perioadă acţiuni de control la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, astfel încât slujbele religioase din perioada Sărbătorilor Pascale să se desfăşoare în condiţii de liniște și siguranţă.

În Noaptea de Înviere, pompierii din cadrul Detașamentului Caracal, Detașamentului Slatina, Gărzii Balș și Gărzii Osica de Sus vor fi prezenţi la Biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiul Caracal, la Catedrala Episcopală și Mănăstirea Clocociov din municipiul Slatina, Mănăstirea Călui și Mănăstirea Brâncoveni.

În perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, credincioşii ortodocşi se vor afla în lăcaşurile de cult pentru a primi Lumina Învierii Domnului.
Pentru ca aceste momente de rugăciune să fie petrecute în linişte şi siguranţă, pompierii olteni recomandă enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea slujbei să nu lase lumânările și candelele aprinse, nesupravegheate.

Marilena Vasile