Persoanele fără serviciu plătesc anul acesta 288 de lei la pensie

Nu au un loc de muncă, dar cotizează la fondul de pensii. Este cazul a sute de olteni care mai au puţin până la pensie, dar nu au vechimea necesară în muncă pentru a se pensiona.

0
320

Numărul contractelor de asigurare încheiate de oltenii care doresc să aibă parte de o pensie, când vor împlini vârsta corespunzătoare, este în creştere faţă de ultimii ani. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, Constanţa Gheorghe, dacă la începutul anului 2014, în evidenţa instituţiei erau înregistrate 1.037 de persoane asigurate facultativ în sistemul public de pensii în baza contractului de asigurare, în 2015 nu mai puţin de 1.046 de olteni cotizau la fondul de pensii, în 2016 numărul acestora era de 1.029, în prezent numărul persoanelor asigurate a ajuns la 1.245. Printre cei peste o mie de cotizanţi sunt şi persoane care înregistrează venituri salariale, dar care doresc să beneficieze de o pensie mai mare. Cota contribuţiei lunare minime în cazul încheierii unui contract de asigurări sociale este în 2017 de 288 de lei pe lună  (de la 20 februarie odată cu intrare în vigoare a legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017).  În 2015, cota contribuţiei de asigurări sociale a fost de 222 de lei pe lună, faţă de 252, cât era în 2014. Contribuţia se poate plăti şi anticipat pe o perioadă de cel mult 12 luni, calculate de la data la care se face plata. Contractul de asigurări sociale este forma facultativă de asigurare în sistemul public de pensii reglementată de Legea numărul 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice. În conformitate cu prevederile articolului 36 din legea numărul 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 1.096 lei, iar nivelul maxim de 15.655 lei. Venitul minim asigurat reprezintă 35 la sută din câştigul mediu salarial brut stabilit la 3.131 lei. Venitul maxim asigurat de 15.665 lei reprezintă de cinci ori câştigul mediu salarial.