În județul Olt există aproximativ 150 de beneficiari ai Decretului lege 118/1990, actualizat. Este vorba de persoanele care au avut de suferit de pe urma regimului comunist.
Indemnizația lunară pe care o primește titularul diferă în funcție de perioada de persecuție din motive politice.
Potrivit directorului executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Olt, Iulian Smarandache, cea mai mare indemnizație pe care o primește lunar o persoană din Olt, care a avut de suferit de pe urma dictaturii instaurate la 6 martie, este de 8.964 de lei, iar cea mai mica indemnizație este de doar 4 lei.
„În evidențele Casei Județene de Pensii Olt figurează 144 de beneficiari ai Decretului lege 118/1990. Suma plătită în luna iunie acestor beneficiari se ridică la valoare de 204.255 de lei”, a precizat directorul executiv al instituției, Iulian Smarandache.
Actul normativ care stabilește drepturile acordate persoanelor persecutate politic de către regimurile instaurate în România de la 6 martie 1945 este Decretul- lege nr. 118, din 30 martie 1990, actualizat.
Potrivit articolului 1, beneficiarii sunt cetățenii români care după data respectivă au executat o pedeapsă privativă de libertate, în baza unei hotărâri judecătorești definitive, sau au fost lipsiți de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice. Aceleași avantaje le au și românii care au fost privați de libertate în locuri de deținere, în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune sau a fost internați în spitale de psihiatrie.
Alte categorii de beneficiari sunt cei cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, au fost strămutați în alte localități, au fost deportați în străinătate după 23 august 1944 sau au fost prizonieri la sovietici după încheierea armistițiului.
Anii de detenție, vechime în muncă
Potrivit legii, fiecare an de detenție sau internare este considerat vechime în muncă un an și șase luni. Perioadele de strămutare sau domiciliu obligatoriu constituie, la rândul lor, vechime în muncă dacă persoanele în cauză fac dovada că nu au putut să se încadreze în muncă, în funcții pentru care aveau pregătirea necesară.
