A început montarea separatoarelor de sens la Pădurea Saru

0
2577

Pericolul de la Pădurea Saru va lua sfârșit. Propunerea senatorului PNL, Siminica Mirea, privind montarea separatoarelor de sens în zona Pădurii Saru, a fost acceptată de Ministerul Transporturilor  și ulterior și de colegii din opoziție,  iar lucrările au început deja.

Un segment din Drumul European E574- zona Pădurea Saru- este arhicunoscut ca fiind foarte periculos în ceea ce privește circulația rutieră.  Numai de la începutul anului 2017 până în prezent în accidentele din această zonă zece oameni și-au pierdut viața, iar alți treizeci au fost răniți grav și foarte grav. Acest lucru a fost prezentat în urmă cu aproximativ trei luni de senatorul Siminica Mirea care a cerut luarea unei măsuri în acest sens. Referitor la această problemă, senatorul de Olt a adresat o întrebare și a cerut o soluție ministrului Transporturilor, privind amplasarea de separatoare de sens pe o porțiune de carosabil de la Pădurea Sarului, acolo unde, periodic, au loc accidente destul de grave.

Am solicitat Ministerului Transporturilor montarea unor separatoare pe porțiunea drumului DN 65 în zona Pădurea Sarului argumentând că acolo numai în acest an au murit mai mult de 8 oameni și mai mult de 20 au fost răniți în accidente rutiere având drept cauză ciocnirea vehiculelor circulând din sensuri opuse. Am speranța că aceste separatoare de sens vor fi luate în discuție și amplasate pentru a se încheia lista accidentelor rutiere grave din această zonă, spunea Siminica Mirea la acea dată.

Ministrul Transporturilor a comunicat ulterior faptul că se va avea în vedere pe viitor ideea de amplasare a unor separatoare de sens. Mai mult, reprezentanţii coaliţiei la guvernare au conștientizat și ei importanța separatoarelor de sens în această zonă, iar pe 10 noiembrie, au început lucrările de montare a acestora. Separatoarele vor fi montate pe o distanță de circa trei kilometri, vor fi constituite din beton pentru a avea o rezistență mai mare la impact și vor avea o înălțime de 80 de centimetri.

Drumul din zona Pădurea Saru nu este însă singurul care face parte din categoria drumurilor periculoase, unde numărul victimelor este cu mult mai mare decât media acceptată. Există, în România, anumite zone de drumuri publice unde incidența de accidente rutiere grave, cu morți, răniți și pagube materiale, depășește media din statisticile prezentate periodic de Poliția Română și Ministerul Transporturilor. Poate pe viitor vor fi luate măsuri pentru creșterea siguranței rutiere pe drumurile publice, mai ales pe drumurile unde se impune acest lucru.