Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, la două persoane fizice de pe raza oraşului Piatra-Olt.
”Activităţile au fost desfăşurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş.
În fapt, doi bărbaţi de 23 şi 30 de ani, ambii din oraşul Piatra-Olt, sunt bănuiţi că în noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., ar fi sustras două catalizatoare auto de pe raza oraşului Balş.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.
În urma percheziţiilor efectuate, prejudiciul creat a fost recuperat în totalitate.
La activităţile desfăşurate au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Piatra-Olt şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.