Percheziții în Olt

Date:

Polițiștii din Olt efectuează 9 percheziții domiciliare, pe raza a 3 județe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.400.000 de lei, prin evaziune fiscală, în domeniul construcțiilor. 5 persoane bănuite în cauză vor fi aduse la audieri și dispunerea măsurilor legale.

În această dimineață, 32 de poliţişti de investigare a criminalității economice și de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt efectuează  9 percheziţii domiciliare, în județele Olt, Argeș și Vâlcea, în două dosare penale, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

„În urma percheziţiilor, vor fi  ridicate documente de evidență contabilă, în vederea probării activităţii infracţionale. De asemenea, 5 persoane vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. În fapt, acestea sunt bănuite că, în perioada 2011 – 2016,  în calitate de administratori la două societăți comerciale din domeniul construcțiilor, cu sediul în municipiul Slatina și în orașul Scornicești, ar fi înregistrat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive. În activitatea infracțională, aceștia s-ar fi folosit de 20 de firme de tip fantomă, creând un circuit tip suveică, și nu ar fi evidențiat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a T.V.A. și a impozitului pe profit”, potrivit informațiilor furnizate de IPJ Olt.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat  prin activitatea infracţională este de aproximativ 2.400.000 de lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Accident în Slatina: O femeie a intrat cu mașina în trei autoturisme

În dimineața zilei de miercuri, 17 decembrie, pe strada...

CJ Olt: Ședință ordinară

Consilierii judeţeni se întrunesc joi, 17 decembrie, de la...

Primarul din Dobrosloveni, întâlnire cu Excelența Sa, Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Indiei

Primarul comunei Dobrosloveni, Gheorghe Tudorașcu, a participat luni, 15...