PENSII URIAŞE ÎNCASATE DE DIRECTORII FABRICILOR DIN SLATINA

1
1684

 Zece olteni încasează lunar pensii de invidiat. Cea mai mare pensie la nivelul județului Olt, din sistemul public de asigurări sociale, se ridică la aproximativ 27.000 RON.

  Conform informațiilor furnizate de reprezentanţii Casei Județene de Pensii (CJP) Olt, la solicitarea Gazeta Oltului, cea mai mare pensie a unui fost angajat care a cotizat la fondul de pensii de stat este de 26.857 RON, care se apropie de cea mai mare pensie specială acordată în prezent unui fost magistrat din Olt (fost judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție).  Persoana în cauză a lucrat ani mulți într-o unitate de pe platforma industrială a municipiului Slatina, având funcţie de conducere şi un salariu pe măsură. Următoarele locuri sunt ocupate tot de foști directori care au lucrat tot pe platforma industrială a municipiului reşedinţă de județ. Astfel, al doilea pensionar al Oltului, din sistemul public, încasează un venit lunar brut de 16.036 RON.

Cea de-a treia pensie din sistemul public este de 15.108 RON, în timp ce pe locul patru se situează un pensionar care se poate mândri cu o pensie lunară de 13.469 RON. Și următorii olteni din top zece suportă destul de bine statutul de pensionar. A cincea pensie ca mărime este de 13.299 RON. Locul șase în acest clasament este ocupat de un pensionar care încasează un venit lunar brut de 12.670 adică peste 15 pensii minime sociale garantate în plată. Locul șapte în această ierarhie este ocupat de un persoană din Olt care încasează o pensie lunară de 12.590 RON, în timp ce pe locul opt se situează un pensionar care are un venit lunar de 12.417 RON. Locul nouă în acest top este deținut de un oltean cu o pensie de 12.352 RON, în vreme ce poziția a zecea este ocupată de un conjudețean care are o pensie lunară brută de 11.815 RON.

1 COMENTARIU

  1. Asistati social ,la alt nivel. Fabrici falimentare si ajutoare de la stat ,directori platiti regeste din ajutoarele de stat . al roooooo

Comentariile sunt închise.