Pe unde au fost parlamentarii de Olt de centenarul României

0
368

Este interesant de văzut pe unde și-au petrecut minutele parlamentarii noștri de Olt, dacă au ținut să fie prezenți în mijlocul evenimentelor dedicate zilei de 1 Decembrie, sărbătorirea centenarului României.

Începem cu cel mai important om politic din județul Olt, vicepremierul României, Paul Stănescu, senator de Olt. Acesta, din câte știm, a fost prezent astăzi la Arcul de Triumf, în calitatea sa de vicepremier. Inițial fusese stabilit să meargă la Alba Iulia, dar am înțeles că planurile s-au schimbat, întrucât a fost joi prezent cu Guvernul României la festivitățile care au fost organizate cu prilejul centenarului.

Deputatul Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a fost prezent la festivitățile de la Arcul de Triumf, mai ales că aici nu-și anunțase prezența președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, care ulterior s-a răzgândit. După Arcul de Triumf, Florin Iordache ne-a confirmat că va participa la Focșani, la evenimentele dedicate centenarului.

Senatorul Renică Diaconescu a fost prezent în cadrul manifestărilor organizate la Slatina împreună cu senatorul Siminica Mirea, deputatul Mihai Niță și deputatul Marius Iancu.

Ce ni s-a părut straniu este faptul că aceștia nu au stat în primul rând, acolo unde trebuiau să-și facă simțită prezența, ci undeva prin spate, în rândul al doilea, ceea ce nu este normal. Cum nu este normal ca viceprimarul Slatinei să aibă un loc în primul rând, iar oamenii cu funcții mai ridicate în stat să ocupe o poziție secundă.

La Slatina a venit și deputatul Dan Ciocan, deși în parcursul firesc al lucrurilor ar fi trebuit să ia parte la evenimentele de la Caracal, dat fiind că este un reprezentant al locului.

De apreciat că la Corabia a fost prezent deputatul Alexandru Stănescu, originar din acest oraș, dovedind respect pentru cetățeni.

Deputatul Gigel Știrbu a fost, de asemenea, prezent la Arcul de Triumf, urmând apoi să participe la manifestările organizate în Balș.