Un control al Direcției de Sănătate Publică Olt la piscinele din judeţ a scos la iveală că nu toate aceste unităţi de agrement respectă normele sanitare prevăzute de legislaţie. Potrivit datelor furnizate de DSP, ultimul control, efectuat recent, a arătat că din cele 14 de probe de apă recoltate din bazine, patru nu au fost conforme cu standardele legale.
Pentru a preveni riscul îmbolnăvirii celor care merg să facă baie la piscine, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt au demarat o serie de verificări la unitățile de agrement din județ. În urma prelevării probelor de apă din zonele de îmbăiere și efectuării examenului microbiologic, în patru situații au fost constatate neconformități.
„În acest sens s-au prelevat 14 probe de apă din zonele de imbaiere de la nivelul judetului Olt, pentru examenul microbiologic. În urma rezultatelor de laborator s-au constatat neconformități la 4 probe ( depășiri ale parametrilor bacteriologici). Pentru neconformitătile depistate se vor aplica sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare și la expirarea termenelor acordate pentru remedierea deficiențelor se vor efectua recontroale”, se arată într-un comunicat de presă remis de DSP Olt.
Potrivit sursei citate, în judeţul Olt avem 11 piscine la Slatina, Caracal, Corabia şi Scărişoara autorizate din punct de vedere sanitar, pentru sezonul estival 2018, din care 8 obiective au încheiat contract de prestari servicii pentru determinarea parametrilor microbiologici ( bacterii coliforme, E. Coli, Enterococi, indicatorul Pseudomonas A. ) si parametrilor fizico- chimici ( pH, clor rezidual liber ), cu scopul de a prevenii apariția unor afecțiuni dermatologice, precum: dermatitele , micozele cutanate. Controalele reprezentanților DSP Olt vor continua până pe 25 septembrie. DSP Olt recomandă populației evitarea înotului în locuri neamenajate sau necontrolate epidemiologic.
Boli provocate de îmbăierea în locuri necorespunzătoare
- Conjunctivita și otita sunt boli des întâlnite în timpul verii din cauza scăldatului în locuri supraaglomerate sau neamenajate. Conjunctivita se manifestă prin mâncărimi oculare, senzaţii de arsură, secreţie abundentă. Conjunctivita, atât cea bacteriană, cât şi cea virală sunt extrem de contagioase, şi dacă nu sunt luate măsuri de tratament şi prevenire, boala se poate extinde şi la celălalt ochi sau la alte persoane.
- Otita se manifestă prin dureri de urechi, febră, frisoane, secreţie nazală, apetit diminuat, greaţă, vărsături, plâns nocturn, în cazul copiilor. Umezeala este unul dintre factorii care cresc riscul infecţiilor, de aceea otitele sunt mai frecvente în perioada practicării înotului.
Meningitele, şi encefalitele intră în rândul bolilor care prezintă un grad foarte ridicat de risc, ajungând să fie fatale dacă se întârzie administrarea tratamentului potrivit. Acestea sunt determinate de infestarea cu virusuri prezente în ape contaminate din piscine neigienizate corespunzător.
- Boli digestive prin ingestia de apa de piscina;
- Lista bolilor de “vară“ continuă cu acelea transmise pe cale cutanată.
Simptomele sunt: dureri musculare, febra, frisoane, dureri de cap, icter, hemoragii renale. Tratamentul se realizeaza cu antibiotice timp de doua saptamani. Cel mai mare pericol al leptospirozelor este reprezentat de insuficienta renala.
Merită menţionat faptul că aceste afecţiuni dermatologice apar atât pe pielea sănătoasă, dar au o incidenţă mai mare la cei care prezintă o poartă de intrare pentru bacterii, virusuri, paraziţi etc. (zgârieturi, răni). Trebuie menţionat faptul ca îmbaierea în apa supraclorinata duce la iritaţia pielii, înroşirea pielii şi ochilor, mâncărimi, uscăciune, eczema și alergii.