Patru firme din județ, amendate cu 110.000 lei, după ce au fost descoperite cu muncitori la negru

Date:

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 220 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, în luna martie, domeniile de activitate verificate fiind construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 288 deficiențe pentru care s-au dispus măsuri de remediere, cele mai frecvente fiind:

-neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă;
-neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă;
-netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora;
-neîncheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă;
-neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție;
-neefectuarea controlului medical periodic, iar pentru cele mai grave s-au aplicat 107 sancțiuni, din care 86 avertismente și 21 amenzi în valoare totală de 170.500 lei.

Totodată, inspectorii de muncă au identificat șase persoane care desfășurau muncă nedeclarată (1 persoană la un angajator din Pitești, punct lucru Potcoava – activitate comerț, 2 persoane la doi angajatori din Balș – activitate taximetrie, 3 persoane la un angajator din Găneasa – activitate construcții), celor 4 angajatori care le foloseau fiindu-le aplicate amenzi în valoare de 110.000 lei.

De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate instituției noastre un număr de 15 evenimente, soldate cu 15 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...