PATRONII DIN OLT CARE FOLOSESC ZILIERI, LUAȚI LA PURICAT DE INSPECTORII ITM

Date:

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a verificat, în cadrul unei campanii dispuse la nivel naţional, modul în care firmele respectă prevederile legale cu privire la folosirea zilierilor. Domeniile vizate au fost : viticol, cultivarea cerealelor şi restaurante.

În perioada 14 – 19 septembrie s-a desfăşurat Campania Naţională privind respectarea de către beneficiari a prevederilor Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.

„În cadrul acţiunilor de control s-a urmărit în primul rând creşterea gradului de conştientizare a beneficiarilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale, în contextul trecerii, începand cu data de 25 iulie 2020, la întocmire şi transmiterea  Registrului electronic de evidenţă a zilierilor”, a precizat inspectorul șef Cristian Ungureanu, șeful ITM Olt. 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt a verificat un număr de opt beneficiari care desfăşurau astfel de activităţi în domeniul viticol, al cultivării cerealelor şi al restaurantelor, constatând că majoritatea dintre aceştia respectă prevederile legale în vigoare.

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...