Patroana unui salon de coafură din Slatina s-a ales cu amendă în valoare de 20.000 lei, după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au depistat că avea la muncă o persoană fără forme legale de angajare.
În luna decembrie 2018, inspectorii ITM Olt au verificat 191 de agenţi economici atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, la aproape jumătate dintre angajatori fiind identificate abateri de la legislaţia muncii.
Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 90 de sancţiuni, din care patru amenzi contravenţionale, în valoare totală de 30.000 de lei, şi 88 de avertismente. Totodată, au fost identificate 163 deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere a acestora. Cele mai frecvente deficiențe constatate de inspectorii de muncă au fost: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic. Totodată, potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, inspector şef Cristian Ungureanu, un angajator cu sediul social în Slatina ce desfăşoară activităţi de înfrumusețare în municipiul reședință de județ a fost depistat cu o persoană la negru, fiind amendat cu 20.000 RON (200 milioane ROL). Tot în luna decembrie, la nivelul judeţului, au fost comunicate de către angajatori ITM Olt 13 evenimente în care au fost implicaţi salariaţi ai unor unităţi din judeţ. Dintre acestea, 11 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, unul cu invaliditate permanentă, iar unul s-a soldat cu decesul victimei.