Vot de încredere pentru Stănescu. Parlamentarii de Olt NU votează moțiunea de cenzură

0
459

Având în vedere propagarea în spațiul public a zvonului de înlăturare a Președintelui Organizației Județene, Paul Stănescu, și susținerea tacită de către acesta a moțiunii de cenzură, Comitetul
Executiv al Organizației Județene Olt a Partidului Social Democrat
a adoptat următoarele hotărâri:

  1. Organizația PSD Olt și parlamentarii noștri susțin actuala formulă de guvernare, pentru a duce la bun sfârșit proiectele asumate în fața electoratului, și NU votează moțiunea de cenzură;
  2. Cu o prezență de 153 de persoane, adică 90% din numărul total al membrilor CEx, Președintele Paul Stănescu a primit un vot masiv de încredere de la primari, viceprimari, parlamentari, consilieri județeni și locali și președinți de organizații, obținând 152 voturi PENTRU, 1 vot ÎMPOTRIVĂ și 0 ABŢINERI în vederea continuării mandatului de președinte al organizației noastre;

De asemenea, Organizația noastră menționează că, cei care doresc preluarea conducerii PSD Olt, o pot face doar statutar și democratic și îi invităm să candideze în cadrul Conferinței Județene de Alegeri.