5.2 C
Slatina
luni, noiembrie 11, 2024
Acasă Actualitate Panouri fotovoltaice pentru Altex Slatina

Panouri fotovoltaice pentru Altex Slatina

0
406

Cometex, dezvoltator imobiliar de parcuri retail din grupul Altex, investește alături de Innovation Norway peste 1,2 milioane de euro în echipamente de producere a energiei regenerabile având ca obiectiv reducerea amprentei de carbon.

Compania Cometex, parte a grupului Altex, a aderat la proiectul “Investing in a greener and healthier future”, parte din programul “Energy Programme in Romania”, inițiativă a Innovation Norway. În urma unui proces de selecție, compania a primit o finanțare pentru proiecte în valoare de 1.2 milioane de euro de implementare a panourilor fotovoltaice, din care 50% reprezintă fonduri nerambursabile.

Proiectul demarat de Cometex cuprinde achiziționarea și instalarea a șase sisteme de eficiență energetică inovatoare, compuse din panouri solare și echipamente adiționale dedicate, ce vor acoperi o suprafață de 14.444 metri pătrați și vor avea o capacitate instalată de 998,40 Kw. Acestea au început să fie implementate din luna septembrie 2022, în locațiile Cometex din Slatina, Brăila, Ploiești, Galați, Turda și Brașov.

Suntem dedicați protecției mediului și am inclus în proiectele pe care le-am dezvoltat până acum o serie de acțiuni pentru protecția mediului, de la instalarea de panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru mașini electrice, până la sisteme de iluminat smart, care au un consum redus de energie. Împreună cu Innovation Norway investim în reducerea amprentei de carbon prin implementarea de sisteme de producere a energiei verzi, în parcurile de retail.” a declarat Adrian Urdă, CEO Cometex.

Cometex și-a propus reducerea amprentei de carbon prin diminuarea gazelor cu efect de seră produse de companie cu aproximativ 707,47 tone CO2/an, reducerea costurilor cu energia în contextul creșterii anuale a prețurilor la energie electrică și gaze, pentru industrie și producători.

Partenerii Cometex în proiectul “Investing in a greener and healthier future” sunt compania de consultanță Asero Global Investment și Winnovart, care asigură servicii de consiliere privind diferitele oportunități de finanțare disponibile în Uniunea Europeană. Partenerii de retail din proiectele Cometex sunt branduri cunoscute la nivel național și internațional, pentru activitatea comercială, precum: Altex, Kaufland, Takko, Pepco, JYSK, Sinsay, Sportisimo, Deichmann, Noriel, KIK, Martes Sport, DM, Zoocenter/Zoomania, CCC, Animax.

Sursă: www.wall-street.ro