Ziua de 12 martie a.c., poezia de dragoste a lui Dumitru Sârghie a intrat pe poarta principală, în Palatul Parlamentului României și s-a oprit în Salonul Artelor al Clubului Parlamentarilor Români „Ion Rațiu”. Aici, sub patronajul Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă, prezidat de deputatul liberal Gigel Știrbu, fost ministru al Culturii, a avut loc lansarea volumului de poezie „În ordinea iubirii”, sub semnătura cunoscutului ziarist și scriitor Dumitru Sârghie.
Cuvântul de început l-a rostit deputatul Gigel Știrbu, acesta reliefând bogata activitate culturală și jurnalistică a lui Dumitru Sârghie, precum și rolul său în comunitatea spiritual-culturală a județului Olt și nu numai… Gigel Știrbu le-a vorbit celor prezenți despre talentul jurnalistic și literar al lui Dumitru Sârghie, „talent care a depășit demult granițele județului Olt.” Șeful Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă a transmis, de asemenea, celor prezenți salutul grupurilor parlamentare ale PNL și l-a felicitat pe autor, încurajând, astfel, actul de cultură în sine și spunând că, „prin cultură ne putem dobândi mai lesne libertatea.”
Au luat, apoi, cuvântul Camelia Radulian, scriitor, critic de artă, colaborator al revistei „Literatura de azi”, condusă de criticul Daniel Cristea Enache, apoi scriitorul și criticul literar Silviu Guga, de la Sibiu și, bineînțeles, autorul, care nu a uitat faptul că e ziarist, făcând un apel către politicienii României să nu lase această țară de izbeliște, să pună „capăt mitocăniei”, să taie „calea inculturii”, să oprească „otrăvirea sufletelor copiilor noștri” și să nu mai lase „impostura să facă din țara asta frumoasă o vale a plângerii și din acest popor o victimă sau un călău”, parafrazându-l, astfel, pe Toma Caragiu, cu remarcabilul său rol, din filmul „Actorul și sălbaticii”.
Au fost prezenți la această manifestare de suflet parlamentari liberali, scriitori, funcționari ai Parlamentului României, alți iubitori de poezie, precum deputatul de Olt Mihai Niță (ALDE), dar și cunoscutul actor vâlcean, Cristian Alexandrescu, de la Teatrul Anton Pann, din Rm. Vâlcea, care a recitat, cu maxim talent, poeme din volumul „În ordinea iubirii”. Printre admiratorii poetului s-au mai aflat și poeții bucureșteni Cristi Velicu și Forin Mitel, dar și cunoscutul poet craiovean Augustin Jianu, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Dumitru Sârghie. O prezență cu totul și cu totul onorantă pentru poetul „lansator” a fost cea a lui Laurențiu Guțică, doctor în istorie și director al Muzeului Județean Olt, cel care a vorbit despre rolul culturii în viața de zi cu zi, despre cultura veche a județului Olt, dar și despre Dumitru Sârghie, ca ziarist și scriitor.
Revelația acestei inedite lansări de carte a constituit-o rapsodul popular Ion Crețeanu, supranumit „Ion al Cobzei” sau „Dacul coborât de pe Columnă”, cel care i-a încântat pe toți cei prezenți în frumosul Salon al Artelor, cu cântecele străvechi din vatra satului oltenesc: „Unde-ai plecat, dorule”, „Balada lui Brâncoveanu”, „Sergentul Jan”, „Cântecul lui Mihai Viteazul”, „Nu-i singur Iuda vinovat”, „La ușa oborului”.
A fost o zi specială, atât în viața ziaristului și poetului Dumitru Sârghie, cât și a celor care au participat. Felicitări”
Prezentăm, în continuare, fragmente din discursurile criticilor Camelia Radulian și Silviu Guga…
Camelia RADULIAN: „În ordinea iubirii” – un demers din care vei ieși copleșit de iubire
«• „În ordinea iubirii”, volumul de poezie al lui Dumitru Sârghie-Mitif, explorează formele unui univers feminin care refuză să se fixeze, în pofida tendințelor expresive ale zilelor de azi, într-un limbaj minimalist, frigid, voit auster semantic. Cu un pronunțat curaj al vicierii tranzitivului și impersonalului, dublat de voluptatea observației detaliate, Dumitru Sârghie-Mitif cultivă o poezie opulentă, suculentă și provocatoare, pe care cititorul e invitat să o savureze într-o notă de intimism complice, atras de îmbibația și proximitatea unui erotism – deși stilat- impetuos, organic, iar uneori orgiastic.
- Poezia lui Dumitru Sârghie-Mitif propune imagini palimpsestice, în care, dintre zecile de portrete feminine se desprinde femeia-concept, femeia universală, în egală măsură văzută ca muză, obiect de adorație, stare de grație și revelator al propriului lăuntru uman și poetic al autorului, generatoarea, de fapt, a unei superbe alchimii sacro-profane căreia i se închină mărturisiri și senzații, cel mai adesea viguros sau pasional exprimate, adiacente iubirii, admirației, contemplației, dorului, erotismului, jinduirii.
- Identificarea cu rezonanța și cu sensul cuvintelor e atributul de bază al acestei poetici care mizează pe omogenitate stilistică, inteligență componistică, prospețime, sonoritate, imagistică, slalom verbal și impresie. Torentul de extazieri și ipostaze admirative sunt exemplar strunite semantic și dirijate cu matură măiestrie, deși impetuozitatea simțirii poetului are preponderent trufia, zvâcnetul și textura tinereții adolescentine.
- Poezia aceasta carnală, extatică, repetând în oglindă perfecțiunea curbelor feminine, fie ele trupești sau sufletești, are și o nuanță de o stranie serafică, ajunsă uneori aură, icoană. Joc paradoxal cu unghiurile, cu forțele subterane ale iubirii, cu toate nuanțele ei, stare în care cititorul e invitat să facă o imersie inițiatică, din care va pleca probabil contaminat de energia forței vitale sau cu impresia că despre iubire nu trebuie să se știe niciodată destul, pentru că iubirea e o perpetuă zidire a sinelui, dar și a universului.
„Fată verde, cu părul de mură,
Cu trup de sirenă, cu buze-răsură,
Mă apără, te rog, de vidul trăirii,
De golul din suflet, de stingerea firii,
Căci, mă ispitesc presimțiri de extaz,
Când tu-nflorești ca mușcata-n pervaz…
Pune capăt tăcerii sângelui meu
Și ridică-mi iubirea în vast apogeu’’
(Timpul zidirii)
Silviu GUGA: EROTICA ÎNTRE TELURIC ȘI SERAFIC
«Pe Dumitru Sârghie, când încă nu semna și Mitif, l-am cunoscut, mai întâi, ca un virtuos publicist și apoi ca poet. Primele versuri pe care i le-am citit aveau o anumită solemnitate, erau versuri cu o tonalitate lirică gravă; îmi amintesc de o poezie dedicată mamei. Apariția unui volum de poezii erotice, semnat Dumitru Sârghie, nu mi s-a părut imprevizibilă, pentru că mi-a rămas în memorie, pentru felul în care a exprimat-o, mărturisirea sa făcută mai demult: „Am descifrat absolutul și sensul unic al acestuia, pândiți de iubire”. Cu volumul „În ordinea iubirii”, se dedică în exclusivitate liricii erotice, dar apariția lui schimbă registrul liric al poetului. Poemele sale, în marea lor majoritate, sunt scrise acum în maniera așa zisei „poezii minore”. Predecesorii săi sunt poeții „minori” George Topârceanu, Ion Minulescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru și, mai recentul, Walter Johrend.
Versurile scrise cu dezinvoltură, într-un limbaj fără prejudecăți, dar care respectă regulile decenței și care transpun imagini care nu sunt deloc imunde, așază erotica între teluric și serafic. Lirismul regenerează după ce pare să eșueze în locuri comune și, cu voia sau fără voia autorului, își păstrează sorgintea romantică. La performanță poetică se ajunge și cu o astfel de poezie în care vetustitatea se omogenizează cu modernitatea, persiflarea cu gravitatea, umorul cu dramaticul și în care eu liric e și un Don Juan și un Don Quijote. Iubirea e privită în toate ipostazele posibile: „Blestem, delicatețe și crimă e iubirea,\ Ea îți înfige, surdă, cuțitul pân’ la os,\ Îți amărăște, viața, te-ncearcă dureros,\ Îți tulbură lăuntrul, întunecându-ți firea”. Dar predicția este respinsă pentru că voluptatea devine dominantă și eul liric nu știe cui să dea întâietate, „Celui-De-Sus-Sublim-Neîntinat, \ Întruchipat în sfântă zeitate, \ Ori diavolului ultra-ncopitat?” Iubirea este văzută și ca un refugiu în care să trăiești în doi angoasa, o retragere de relele lumii, de sfâșierile singurătății, de „cântecul de lebădă al umanității”, de vicisitudinile timpului cu care e într-o permanentă confruntare. „Numai dragostea poate sfida surâsul amar al timpului, \ Uneori, învins, timpul îngenunchează și plânge.”»
TRUPUL TĂU ÎMBĂLSĂMA CU MIRESME GRĂDINA…
Te priveam în lumina lunii, femeie,
în grădina alintată de adierile zefirilor,
prin tremurul ei, o floare de leandru
înscria, pe cer, fără nicio îndoială,
numele tău, ah!, numele tău de fată…
Surâsu-ți suav imita întâile răsărituri,
peste un sat arzând în flăcări verzui,
iar păru-ți uns cu uleiuri de lotus
ți s-așezase, cuminte, pe umeri…
Începuse să plouă și ia de borangic
ți se lipise, fantastic, de trup, desenându-ți
înfioratele forme de prințesă nedesmierdată…
Când a înflorit, rogvaiv, curcubeul,
sânii tăi ți s-au înbufnat voluptos,
iar părul răvășit de ploaie, într-o plăcută risipă,
antamase furtuna-ți lăuntrică, greu de potolit.
Păreai o vânzătoare de aurore și trestii,
când roua parfumată îți înflorise nurii
și mărgăritarele ochilor neverosimil de verzi…
trupul tău îmbălsăma cu miresme grădina!
Ce-aș mai putea cere, oare, zeilor, femeie?
Simona Maria Petrișor, studentă la Litere
