Ouă cu Fipronil depistate la o fermă avicolă din Olt. Măsuri drastice luate de DSVSA

0
758

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt a intensificat acțiunile de control privind verificarea reziduurilor în ouăle produse în fermele avicole din județul Olt.

În cadrul unei acțiuni de verificare a modului în care se respectă condițiile sanitare veterinare și de siguranță a alimentelor referitoare la producerea ouălor destinate comercializării, în data de 15 ianuarie, s-au prelevat probe de ouă și teste de sanitație, pentru analize, de la o fermă care aparține aceleiași societăți din județul Teleorman, la care s-a  depistat prezența Fipronilului în ouă.

În seara de 17.01.2019, au fost primite buletinele prin care se confirmă prezența Fipronilului în probele analizate. Ca urmare, în dimineața zilei de 18 ianuarie, a fost demarată o anchetă, au fost puse sub sechestru ouăle aflate la momentul controlului în unitate, a fost interzisă livrarea de ouă pentru comercializare, până la sosirea rezultatelor de laborator și au fost prelevate alte probe pentru a fi analizate. În data de 20 ianuarie, au sosit buletine de analiză care confirmau prezența Fipronilului și în alte probe de ouă. Concentrațiile de Fipronil detectate în probele analizate au fost între 0,02 și 0,07 mg/kg (limita maximă admisă este 0,005 mg/kg). La sediul unității sunt sechestrate 304.230 de ouă, care vor fi dirijate, conform procedurilor, către unități autorizate de neutralizare, unde vor fi distruse. Din datele anchetei a reieșit că 285.570 de ouă (producția din perioada 15 – 18 ianuarie) au fost comercializate în următoarele județe: Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea și municipiul București, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.

De asemenea, inspectorii DSVSA Olt au identificat și neconformități cu privire la etichetarea ouălor și asigurarea trasabilității produselor pentru 569.490 de ouă. Ca urmare a fost dispusă măsura retragerii preventive de la comercializare a tuturor loturilor de ouă, începând cu data de 4 ianuarie pâna în 18 ianuarie 2019 inclusiv (distribuite către județele Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea, Ilfov și municipiul București).

Unitatea respectivă a fost sancționată cu emiterea unei ordonanțe de interzicerea a activității de dezinfecție proprie și a fost aplicată o amendă  contravențională, în valoare de 12.000 lei, pentru utilizarea de substanțe în operațiunile de dezinfecție fără documente însoțitoare conform legislației în vigoare”, se mai arată în comunicat.

Autorităţile au retras de la comercializare 64.959 ouă, din care 63.330 bucați au fost transmise către neutralizare. De asemenea, niciun produs al unității respective nu părăsește ferma dacă nu este însoțit de un buletin de analiză care să ateste conformitatea acestora.

Fipronilul este un ingredient obișnuit în produsele veterinare, fiind folosit pentru eliminarea puricilor, păduchilor și căpușelor la animale, însă este interzisă folosirea acestuia în cazul animalelor destinate consumului uman

Organizația Mondială a Sănătății clasifică fipronilul printre substanțele chimice cu ”grad de pericol moderat” la om, pornind de la testele pe animale.

Nu are un efect cancerigen dovedit dar, în doze mari, poate provoca tulburări neurologice și vărsături, în special în caz de ingestie voluntară (tentativă de suicid).

Se apreciază că riscul de otrăvire este foarte mic, chiar nul, având în vedere concentrațiile găsite în ouăle contaminate (mai mici de 1,2 mg/kg).

Experții consideră că nu există nici un risc pentru consumatori, dacă o persoană cu o greutate de 60 kg, consumă opt ouă cu cea mai mare concentrație de fipronil detectată până acum (1,2 mg), într-o zi.