În cazul unei remanieri în Guvernul Grindeanu.
Evaluarea miniştrilor din Guvernului Grindeanu se apropie de final, rezultatele acesteia urmând să fie comunicate la în cel mai scurt timp de liderii coaliţiei PSD – ALDE. Mai mulţi miniştri ar putea să fie remaniaţi, nefiind exclusă nici varianta cererii demisiei întregii echipe guvernamentale, potrivit unor surse politice.
În acest caz județul nostru se află cu siguranță pe lista preferințelor atunci când vine vorba de un portofoliu sau de ce nu mai multe în noul guvern. Spunem acest lucru după ce în urmă cu câteva luni la numirea Guvernului Grindeanu, județul Olt a primit două portofolii. Vorbim despre Ministerul Justiției unde am avut pe ministru un caracalean, în persoana deputatului, Florin Iordache și Ministerul IMM-urilor şi antreprenorilor unde de această dată slătineanul Florin Jianu a ocupat acest portofoliu. Toate aceste numiri au venit ca urmare a rezultatelor bune obținute în urma alegerilor dar și a bunei coordonări de partid din partea președintelui, Paul Sănescu care a reușit într-un timp relativ scurt să facă din PSD la Olt o forță și un adversar de temut pentru ceilalți adversari politici. Prin numirea celor doi miniștri de atunci, președintele de partid, Liviu Dragnea nu a făcut altceva decât să confirme și să recunoască valoarea PSD-ului de la Olt. Din acest punct de vedere avem acum toate motivele să spunem că noua remaniere în cazul în care va exista, și cu siguranță va exista va clasa județul nostru din nou pe lista numirilor unui nou ministru într-un minister sau de ce nu în mai multe. Avem oameni capabili care să pună umărul în ducerea la îndeplinire a programului de guvernare promis anul trecut de Liviu Dragnea și echipa sa. Acum rămâne de văzut care vor fi ministerele unde se vor face aceste remanieri.
Mariana Sofia Moţ
În cazul în care actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader va fi remaniat locul său ar putea fi luat cu ușurință de un oltean, mai exact de o olteancă, vorbim de judecătoarea Mariana Sofia Moţ, cea care este actualmente secretar de stat în Ministerul Justiţiei. Aceasta are experiența necesară să ocupe acest portofoliu unde credem că va face față oricărei provocări în acest minister extrem de greu unde este foarte mult de muncă. Mai mult chiar, aceasta se bucură și de o susținere totală din partea tuturor, reușind într-un timp relativ scurt să se impună în noua funcție.
Alexandru Stănescu
Un alt minister care ar putea avea un ministru nou ar fi cel al Agriculturii unde Petre Daea, este pe cale să plece acasă odată cu Grindeanu. Județul nostru ar putea lua și acest portofoliu. Dacă în trecut am lăsat din mână acest minister după ce senatorul de Olt, președintele PSD Olt, Paul Stănescu a refuzat să se afle la conducerea lui, de această dată această funcție ar putea fi luată de fratele demnitarului, Alexandru Stănescu care are experiență în domeniu și care cu siguranță știe ce are de făcut în acest minister.
Renică Diaconescu
Social democrații se pare că nu sunt mulțumiți nici de ministrul Sănătății, Florian Bodog care pare să nu fi îndeplinit întocmai toate punctele din programul de guvernare al celor din PSD, respective ALDE. În acest context și aici bate vânt de remaniere. Potrivit informațiilor pe care le deținem, surse din PSD de la Olt și nu numai își doresc ca senaorul de Olt, Renică Diaconescu să ocupe acest portofoliu, drept pentru care deja se află pe lista celor preferați de Liviu Dragnea. Acum rămâne de văzut dacă și medicul neurolog și senator de Olt își dorește acest lucru având în vedre faptul că acesta în repetate rânduri s-a plâns de faptul că… sunt multe probleme în sistemul sanitar care ar trebui rezolvate urgent. În acest fel rămâne de văzut dacă demnitarul va accepta sau nu această provocare.