Judeţul Olt se situează pe primul loc la nivel naţional în ce priveşte numărul de beneficiari ai programului „Tomate”.
Potrivit Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ( MADR) la data de 23 iulie 2018, la nivel de țară numărul total al beneficiarilor era de 10.924, iar cei mai mulți provin din județele Olt (3.805), Galați (1.505), Giurgiu (1.427), Dolj (1.326). Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă începând cu luna mai şi până în decembrie.
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripţionată „Program susţinere tomate, 2018″ şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării; să obţină o producţie de minimum două kg de tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative. Până în prezent, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a virat în conturile Direcţiilor Agricole Judeţene suma de 150,728 milioane de lei (echivalentul în euro a 32,772 milioane de euro), reprezentând plata beneficiarilor înscrişi în programul de sprijin pentru tomate din Ciclul I.
Ilie Bîzoi