Judeţul Olt, locul III în Regiunea Oltenia în ce priveşte numărul societăţilor debutante

0
228

 În primele nouă luni ale anului, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, nu mai puţin de 133 olteni au avut curajul să intre în lumea afacerilor şi să îşi înfiinţeze câte un SRL-D (societate cu răspundere limitată-debutant).

În luna septembrie 2017, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt au fost înființate cinci astfel de societăți, iar alte opt sunt în curs de înființare. Acum orice român, indiferent de vârstă, care nu a mai avut o afacere şi doreşte să îşi deschidă propria microîntreprindere o poate face în mod gratuit. La Registrul Comerţului Olt, la începutul lunii octombrie 2017 erau înregistrate 549 de SRL-D. De remarcat, este faptul că, din firmele înfiinţate, până în prezent, doar 22 au fost radiate. Domeniile preferate de cei care debutează în afaceri sunt: construcţii, service auto, transporturi şi comerţ prin internet. Tinerii care deţin SRL-D pot să obţină până la 10.000 de euro de la stat pentru a debuta în afaceri. Pentru o finanţare de 10.000 de euro de la stat, firma beneficiară va trebui să aibă disponibili de la bun început 20.000 de euro: 10.000 de euro pentru a acoperi partea de 50% din cheltuielile cu investiţia şi încă 10.000 de euro pentru a face restul cheltuielilor (50%) care ulterior îi vor fi decontate de stat prin acest ajutor de minimis de până la 10.000 de euro. Totodată, legea prevede scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată, precum şi scutirea de la plata taxelor pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului. Cele mai multe SRL-D din Oltenia există în Dolj -1.735, urmat de Gorj cu 582 de firme. Oltul se situează pe locul trei în această ierarhie cu 549 de firme, urmat de Vâlcea cu 520 de firme. Pe ultimul loc se situează judeţul Mehedinţi, cu 226 de entităţi economice. Se pare că afacerile începute de debutanţi nu prea dau rateuri, din moment ce sunt radiate din Registrul Comerţului foarte puţine firme.

Ilie Bîzoi