Oltul, în scenariul roșu. Prefectul: Vom lua măsurile care se impun

0
3646

Județul Olt este în scenariul roșu, după ce incidența a sărit de trei cazuri la mia de locuitori. Potrivit datelor transmise de DSP Olt, luni, 27 septembrie, incidența cumulată la nivelul județului este de 3,04, iar în comunele Cezieni, Studina, Deveselu și Traiana, rata de incidență a crescut alarmant. În ultimele 24 de ore, au fost raportate 63 de cazuri noi.

Prefectul de Olt, Florin Homorean, a precizat că presiunea pe unitățile medicale din județ este uriașă, autoritățile din județ se vor întruni astăzi, fiind convocată o nouă ședință a CJSU, la ora 15.00.

„Avem programată o ședință de Comitet Județean pentru Situații de Urgență, la ora 15.00. Am făcut analiza pe incidență pe fiecare localitate în parte și nu pe județ. Pentru localitățile de peste 6, se face evaluarea riscului de transmitere în comunitate, în funcție de evaluare, și dacă se obține un aviz de la INSP, se poate lua în Comitetul Județean o astfel de măsură de carantinare. Monitorizăm evoluția la nivel județean și vom lua măsurile care se impun. Terapiile Intensive din județ sunt pline peste tot, mai sunt locuri libere dar nu la ATI. Mai erau câteva paturi, dar nu care să permită intubarea pacientului. La Caracal sunt două tipuri de paturi la ATI, unele cu ventilație mecanică, sunt nouă paturi, și opt paturi care funcționează doar cu oxigen. Pe locurile care să permită intubarea, nu sunt locuri libere”, a spus prefectul de Olt, Florin Homorean.   

Incidența COVID, 27 septembrie:

  1. CEZIENI 8,82
  2. STUDINA 7,77
  3. DEVESELU 7,18
  4. TRAIAN 6,28
  5. SPINENI 5,86
  6. MILCOV 5,85
  7. FĂGEŢELU 5,13
  8. MUNICIPIUL SLATINA 5,12
  9. MUNICIPIUL CARACAL 5,05
  10. TĂTULEŞTI 5,02
  11. IANCA 4,68
  12. IPOTEŞTI 4,61
  13. VÂLCELE 4,49
  14. GROJDIBODU 4,36
  15. GĂVĂNEŞTI 4,34
  16. OBOGA 4,29
  17. IZBICENI 3,7
  18. ORAŞ CORABIA 3,5
  19. BREBENI 3,48
  20. DOBREŢU 3,42
  21. SÂRBII – MĂGURA 3,34
  22. PLEŞOIU 3,26
  23. FĂLCOIU 3,25
  24. GÂRCOV 3,16
  25. VLĂDILA 3,08
  26. VALEA MARE 3,03
  27. CILIENI 3,02
  28. ICOANA 3,02
  29. VIŞINA 2,99
  30. DOBROSLOVENI 2,98
  31. MĂRUNŢEI 2,96
  32. CĂLUI 2,86
  33. BRÂNCOVENI 2,85
  34. CUNGREA 2,84
  35. FĂRCAŞELE 2,78
  36. CORBU 2,77
  37. ORAŞ BALŞ 2,76
  38. REDEA 2,74
  39. IZVOARELE 2,65
  40. ŞOPÂRLIŢA 2,59
  41. OBÂRŞIA 2,55
  42. URZICA 2,49
  43. SLĂTIOARA 2,35
  44. SCĂRIŞOARA 2,32
  45. ORAŞ POTCOAVA 2,3
  46. STOENEŞTI 2,24
  47. ORAŞ PIATRA-OLT 2,21
  48. VITOMIREŞTI 2,2
  49. RADOMIREŞTI 2,18
  50. ORAŞ SCORNICEŞTI 2,14
  51. CURTIŞOARA 2,11
  52. PRISEACA 2,03
  53. GĂNEASA 2,02
  54. VĂDĂSTRIŢA 1,99
  55. BĂBICIU 1,98
  56. ORLEA 1,96
  57. TUFENI 1,96
  58. BÂRZA 1,95
  59. COTEANA 1,94
  60. VOINEASA 1,94
  61. OPTAŞI-MĂGURA 1,82
  62. MORUNGLAV 1,81
  63. OSICA DE SUS 1,76
  64. BUCINIŞU 1,64
  65. SCHITU 1,6
  66. PERIEŢI 1,52
  67. DĂNEASA 1,47
  68. GHIMPEŢENI 1,47
  69. VULPENI 1,45
  70. GIUVĂRĂŞTI 1,44
  71. PÂRŞCOVENI 1,4
  72. COLONEŞTI 1,34
  73. OSICA DE JOS 1,33
  74. ŞTEFAN CEL MARE 1,28
  75. TIA MARE 1,25
  76. VIŞINA NOUĂ 1,24
  77. BRASTAVĂŢU 1,23
  78. ORAŞ DRĂGĂNEŞTI-OLT 1,21
  79. ROTUNDA 1,16
  80. ŞERBĂNEŞTI 1,13
  81. GOSTAVĂŢU 1,12
  82. POBORU 1,12
  83. OPORELU 1,04
  84. BALDOVINEŞTI 0,97
  85. CRÂMPOIA 0,88
  86. NICOLAE TITULESCU 0,88
  87. BĂRĂŞTI 0,83
  88. VĂDASTRA 0,78
  89. MIHĂEŞTI 0,77
  90. VERGULEASA 0,77
  91. RUSĂNEŞTI 0,75
  92. DOBRUN 0,71
  93. GRĂDINILE 0,69
  94. DOBROTEASA 0,68
  95. BOBICEŞTI 0,66
  96. MOVILENI 0,63
  97. SEACA 0,62
  98. DRĂGHICENI 0,56
  99. VULTUREŞTI 0,48
  100. IANCU JIANU 0,47
  101. STOICĂNEŞTI 0,42
  102. GRĂDINARI 0,4
  103. BĂLTENI 0
  104. CÂRLOGANI 0
  105. GURA PADINII 0
  106. LELEASCA 0
  107. SÂMBUREŞTI 0
  108. SPRÂNCENATA 0
  109. STREJEŞTI 0
  110. TESLUI 0
  111. TOPANA 0
  112. VĂLENI 0