Oltul, Doljul şi Mehedinţiul, fruntaşe la capitolul dizolvări de firme

Date:

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), numărul firmelor dizolvate în judeţul Olt, în primele nouă luni ale acestui an, a crescut cu aproape 25 de procente faţă de intervalul similar din anul precedent.

Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2017, în judeţul Olt au fost dizolvate voluntar 198 de firme, faţă de 159 în aceeaşi perioadă din 2016. Numai în luna septembrie la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt anul curent au fost dizolvate 38 de societăţi. Şi în judeţul Dolj dinamica dizolvarilor a înregistrat o creştere cu peste 33 procente faţă de anul trecut,  în Mehedinţi numărul firmelor dizolvate a crescut cu 32,75 la sută comparativ cu anul trecut, în timp ce în Gorj şi Vâlcea numărul firmelor dizolvate a scăzut cu 8,13 procente, respectiv 13,73 de procente. Astfel, într-un clasament al celor mai multe firme dizolvate la nivel naţional pe primul loc se situează Ialomiţa cu 43,33 procente, urmată de Dolj, Mehedinţi şi Olt. Alte judeţe unde procentul dizolvărilor a crescut sunt: Tulcea – 18,01%, Hunedoara -11,09%, Caraş Severin – 5,79% şi Ilfov-7,26%.

Ilie Bîzoi

 

 

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...