Foarte mulți olteni au fost luați prin surprindere, miercuri dimineața, de sunetul sirenelor. Reprezentanții ISU Olt avertizează însă cetățenii că astfel de exerciții vor fi desfășurate lunar.
Exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă au fost desfășurate ieri și în județul nostru. În toate județele țării vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale. „În prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Simulările vizează verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală”, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Olt.
Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în comitetul județean pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă. Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
În perioada 18-21 aprilie 2017, IGSU a desfășurat, la nivel național, cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situațiile de protecție civilă. Timp de patru zile au fost verificate 6.680 de sirene, din totalul celor 7.713 de mijloace tehnice de alarmare existente la nivel național.