De la 1 decembrie, oltenii pot beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice la orice clinică din țară. Singura condiție pe care trebuie să o îndeplinească este un bilet de trimitere eliberat de medicii de familie sau de medicii specialiști din ambulatoriu.
Aceste lucru nu era posibil până acum.
„Până în prezent, aceste servicii puteau fi acordate doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se aflau în relaţie contractuală cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul care a emis biletul de trimitere. Această reglementare este necesară pentru a facilita accesul asiguraţilor la investigaţiile paraclinice recomandate. Furnizorii de servicii paraclinice care au încheiate două contracte, respectiv cu casa de asigurări de sănătate în a cărei rază administrativ-teritorială îşi au sediul lucrativ, filiale sau puncte de lucru înregistrate şi autorizate şi cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti vor rămâne în relaţie contractuală cu o singură casă de asigurări de sănătate pentru care vor opta”, au precizat reprezentanții CAS Olt.
Printre documentele a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2020 se numără şi biletele de trimitere pentru specialităţile paraclinice
De asemenea, pentru a facilita accesul la servicii medicale paraclinice acordate în ambulatoriul de specialitate necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet zaharat, cu boli cardiovasculare, boli rare, boli neurologice şi boli cerebrovasculare, conform HG 820/2020, a fost reglementată decontarea acestor investigaţii la nivelul valorii realizate.