Oltenii plecați în Anglia nu mai vor să se întoarcă

0
836

Nu este prima dată când stau de vorbă cu oltenii care au ales să pună stop vieții în țara natală și să înceapă una nouă altundeva. Le-am simțit emoția din glas și dorul de acasă, însă în același timp sunt nemulțumiți de sistemul de salarizare și chiar scârbiți de cei care au pus mâna pe frâiele României. Le-a fost greu să se adapteze unei noi culturi, cu o limbă și abordări diferite, dar au strâns din dinți și nu s-au dat bătuți. Olteni din Slatina, Balș, Caracal, Scornicești și-au luat curajul la purtător, iar acum au gânduri serioase să se stabilească definitiv în Anglia.

Banii, principala cauză a migrării

S-au plâns toți de faptul că aici nu prea sunt locuri de muncă. Iar dacă sunt, câștigă prea puțini bani. ”Potențial neexploatat de către România”, îmi spune Cosmin din Balș. Are 24 de ani și a plecat în Londra pe când avea 20. Elena din Scornicești este și ea în Newscastle de 4 ani și-mi argumentează plecarea sa din cauza ”lipsei locurilor de muncă din zona mea și proasta remunerație la puținele locuri de muncă existente”.

Amândoi sunt plecați de 5 ani. Florin, din comuna Bucinișu, și-a luat tălpășița pentru că ”nu aveam o situație materială bună”, iar Daniel din Caracal îmi răspunde cât se poate de simplu că ”motivul sunt banii”.

Cătălin și soția sa Andra din Scornicești sunt în Anglia deja de 7 ani și-mi povestesc că duc o viață mai bună acolo: ” Păi în primul rând toată lumea știe de ce pleacă de acasă. Să aibă un trai mai bun și sincer ai mai multe oportunități de a face ceva în viață. Aici îți poți permite multe lucruri pe care acasă nu le poți face. Sau poate le poți avea, dar mai greu.”

Limba engleză, prinsă mai mult din mers

Să te-nțelegi cu semenii tăi, să mergi la interviuri, la probe de noi joburi poate fi foarte dificil dacă nu cunoști limba în care va trebui să trăiești. Cum să ceri la magazin, cum să explici la spital ce te doare, cum să ceri îndrumări pentru că nu găsești o adresă, toate acestea au reprezentat uneori niște dificultăți pentru oltenii noștri.

”Știam engleză la nivel de bază și am mai învățat și aici”, îmi zice Florin. La fel ca el a procedat și Elena: ”Știam de la școală cât de cât și a trebuit să mă adaptez”.  Daniel a fost pe aceeași treaptă: ” 40 la sută o știam de când m-am dus, restul l-am învățat pe parcurs”.

Însă pentru Silviu din Slatina situația este un pic diferită: ”Nici acum nu știu limba atât de bine, pentru că am lucrat în majoritatea joburilor numai cu români. Înțeleg în proporție de 60-70% și vorbesc cam 20-30%.”

Munca în construcții, principala ocupație

Când îi întreb pe băieți cu ce se ocupă, ce locuri de muncă au avut de-a lungul timpului de când sunt în Anglia, aproape toți îmi dau același răspuns: handyman. Cătălin îmi vede fața schimonosită și mă lămurește repede: ”handyman înseamnă om bun la toate în construcții”.

Florin susține că ”am avut joburi numai în construcții”, la fel și Daniel – ”asta lucrez și în prezent”. Silviu a trecut prin mai multe până să ajungă la construcții: ”Am început primele două săptămâni la o spălătorie, apoi în construcții cu un prieten. Am fost pe rând șofer, barman,  ospătar. În demolări am lucrat ca handyman carpenter. Am căutat, să zic așa, să câștig bani cât mai mulți, dar și munca să fie ușoară.”

Andra este studentă și în același timp muncește ca supervisor la un hotel, pe când Elena a avut grijă de bătrâni, a lucrat la un restaurant plus o perioadă scurtă în curățenie.

Comunitatea de români din Anglia, descrisă ca fiind neplăcută

Sunt mulți dintre ai noștri care au ales să plece. Și, cum se întâmplă peste tot, cei care se aseamănă se adună, în sensul că se organizează informal o comunitate de români, atât în viața reală, mergând împreună la biserică, petrecând Revelionul sau să pună la cale diverse petreceri tematice, dar și în online, prin crearea de grupuri special dedicate pasiunilor, ajutorului de care au nevoie sau să-și poată împărtăși într-un mod ușor și rapid opiniile.

Cosmin nu are o părerea prea bună despre comunitate: ”cantitate cu prea puțină calitate”. Cătălin îmi spune franc că ”îi poți împărți în două categorii: oameni care știu de ce au plecat de acasă și oameni falși, invidioși”. Părerea Elenei este în asentiment: ”comunitatea este dezorganizată”.

Nemulțumirea comună pe care o regăsesc la toți cei intervievați este faptul că ai noștri nu sunt uniți, după cum îmi povestește și Florin: ”Românii sunt diverși, însă aspectul pozitiv care îi reprezintă este perseverența, iar ca un defect aș spune că nu sunt interesați să aibă o comunitate unită.”

Silviu continuă pe aceeași linie: ”Sunt oameni și oameni. Unii civilizați, alții mai puțin civilizați. Majoritatea sunt niște agramați, toți sunt milionari de weekend, să zic așa. Când au câteva sute de lire în buzunar zici că au împărțit pământul. Tot să fure, să se facă de râs, să atragă atenție asupra lor. Recunoști un român dintr-o mie în secunda doi”. Daniel completează: ”Singurul inamic al românilor sunt tot românii. Așa e rasa românească, vrei să câștigi fără să muncești.”

Și-au luat familiile după ei și vor să rămână acolo

Se simt mai în siguranță. Mai ușor de trăit cu peste o mie de lire pe lună, dar și cu prețuri pe măsură. Cu un sistem medical unde nu sunt nevoiți să dea șpagă ca să îi consulte cineva.

Cosmin nu este încă foarte hotărât: ”Rămâne de văzut, dar de preferat ar fi să rămân aici”. Florin este un optimist: ”Îmi doresc să mă întorc, însă mai depinde și de situația economică a României”. Când l-am întrebat peSilviu dacă mai vrea să vină înapoi, mi-a spus că ”doar în vacanță”.

Elena a plecat inițial singură, dar apoi și-a adus și copilul și părinții. Nu i-a fost greu să se obișnuiască cu noua viață pentru că ” ajunsesem la saturație și preferam orice decât să stau să mor de foame”. Despre întoarcerea în țara-mamă, femeia spune că ” dacă vreodată în viața asta vor fi salarii decente…”.

Cătălin și Andra au stabilit deja că vor să locuiască până la adânci bătrâneți în Anglia: ”Vrem să ne cumpărăm o casă aici. Să rămânem definitiv.”

Daniel și-a adus și el soția și copiii, pe care deja i-a înscris la școală. ”Până acum, mergeam de patru ori pe an în țară. Mi-era dor de ai mei. Acum cred că o să mai mergem doar o dată pe an. De două luni mi-am adus copiii și soția aici, definitiv. Atât timp cât sunt cu familia, sunt fericit oriunde. Vreau să le ofer copiilormei o viață mai bună.”

Ca pruncii săi să poată fi integrați în sistemul educațional englezesc, Daniel a trebuit să facă dovada de adresă, să-i înregistreze pe copii la un medic de familie în Anglia și să le arate pașapoartele. Îmi dezvăluie că acolo cam 20% din salariu plătești taxe, lucru de care este deocamdată mulțumit. Își petrece timpul liber făcând grătar sau plecând la plimbare cu ai lui. La Caracal ar schimba conducerea, iar la întrebarea ” Tu dacă ai fi primar la Caracal care ar fi primele măsuri pe care le-ai lua?” îmi răspunde prompt: ”Nu știu. Nu aș vrea să ajung primar, pentru că banii au înrăit lumea.”

Aproape niciunul dintre ei nu s-a simțit vreodată discriminat, iar Silviu îmi explică de ce: ”În Anglia, la Londra, toți suntem rasiști. Numai că nu ai curajul să discriminezi pe cineva sau să îi zici că e negru, albanez, englez sau mai știu eu cum. Din cauză că acest rasism te poate băga după gratii sau dacă nu cel mai sigur vei despăgubi acea persoană pe această temă a rasismului.”

Oltenii pleacă. Pleacă și nu se mai întorc. Așteptăm ca administrația publică să găsească soluții și să implementeze măsuri care să nu mai încurajeze migrația, ci dezvoltarea județului nostru. Ne-am săturat cu toții de atitudinea deja bine cunoscută: ”Cui nu-i convine, să spele putina” și dacă nu vor veni schimbări, politicienii vor rămâne în România să stingă becul.