Oltenia: Ploi și vijelii

Date:

Meteorologii au emis, luni, atenţionare cod galben de atmosferică accentuată în mai multe regiuni ale ţării. Cantităţile de apă vor depăşi 30 de litri pe metru pătrat, iar rafalele de vânt vor depăşi 65 de kilometri la oră.

Județele care se vor afla sub Cod galben Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Dâmboviţa, integral, şi parţial judeţele Cluj, Alba şi Prahova.

În intervalul menţionat în Oltenia, nord-vestul Munteniei, Banat, Crişana, precum şi în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 55…65 km/h), vijelii şi grindină”, anunţă ANM.

Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp.

Meteorologii mai anunţă că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în restul teritoriului, cu o probabilitate mai ridicată în vestul Dobrogei şi în sud-estul Munteniei.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...