Olteanul diagnosticat cu coronavirus este internat la Craiova

0
513

Potrivit DSP Olt, a fost confirmat cu coronavirus un bărbat de 51 de ani din Olt și nu o femeie așa cum a comunicat initial Grupul de Comunicare Strategică.

„Pe 6 martie 2020, la nivelul judetului Olt s-a înregistrat primul caz confirmat cu infecția umană cu noul coronavirus. Este vorba despre un pacient de sex masculin, din mediul urban, în vârstă de 51 ani, care în data de 28 martie 2020 a călatorit din Italia în același autocar cu bărbatul de 71 ani din Suceava,și el confirmat cu COVID -19. Barbatul nu prezinta simptome specifice bolii. Din data de 29.03. 2020 se afla izolat la domiciliu, iar din momentul confirmarii cu Spitalul de Boli Infectioase Matei Bals Bucuresti este spitalizat in Spitalul de Boli Infectioase Victor Babeș Craiova. Nu are contacți de familie”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Numărul persoanelor din județ izolate la domiciliu a urcat la 379, alte 24 ieșind din izolare.