Olt: Zeci de şoferi au rămas fără permis, în primele zile ale lui septembrie

0
182

Polițiștii olteni, în cadrul activităților desfășurate în primele zile ale lunii septembrie, au fost aplicate 404 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei și au reținut 48 de permise de conducere plus 12 certificate de înmatriculare.

În cadrul activităților, au fost aplicate 404 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei. Pentru abaterile constatate, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 48 de permise de conducere, dintre care 35 pentru depășirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei maxime legale admise, 3 pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (având o concentrație alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) și 10 pentru alte abateri.

De asemenea, au mai fost reținute 12 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii olteni au mai constatat 11 infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, dintre care două pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, două pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, trei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, două pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și două alte infracțiuni.