Olt: Tânăr de 22 de ani, arestat pentru sex cu un minor și lipsire de libertate

Date:

O femeie din comuna Studina a sesizat polițiștii Secţia 10 Poliţie Rurală Vişina cu privire la faptul că, fiica sa de 13 ani a plecat de la domiciliu în jurul orelor 17:00 şi nu a mai revenit.
”În urma investigațiilor efectuate de poliţişti, la data de 14 martie, a.c., în jurul orelor 05:50, minora a fost identificată într-un autoturism, pe Varianta Ocolitoare OG 6 a municipiului Caracal, împreună cu doi tineri de 22 şi 23 de ani, ambii din comuna Studina, declarând poliţiştilor că nu a fost victima vreunei infracţiuni.
Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate.” se arată într-un comunicat de presă.
De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia.
Tânărul a fost introdus în Centru de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...