Olt: Și-a omorât soacra fără să vrea

0
831
A fost un incident, în ziua de 6 ianuarie, între inculpat şi victimă, soacra sa, la domiciliul acestora. A fost un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, ca urmare a reproşurilor victimei privind consumul de alcool. Inculpatul i-a aplicat o lovitură puternică peste obrazul stâng cu palma, iar victima, în vârstă de 67 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral. S-a apelat la 112, au mers poliţiştii la locul incidentului, a fost instituit un ordin de protecţie. Simptomatologia a apărut tardiv, pe 10 ianuarie, când victima se îndrepta spre Judecătoria Caracal, pentru ordinul de protecţie, însă pe drum i s-a făcut rău şi a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal. A fost pus diagnosticul de accident vascular cerebral, de acolo a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru intervenţie chirurgicală însă nu a putut fi salvată şi a decedat„, a precizat procurorul Anca Anuţa.

Bărbatul a fost reţinut pentru lovituri cauzatoare de moarte, iar pe 13 ianuarie a fost prezentat instanţei şi a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.