OLT: POLIȚIA NU RESPECTĂ LEGEA!

3
963

SCRISOARE DESCHISĂ:

-MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

-IGPR

-DIRECTIVA RUTIERĂ DIN IGPR

-SERVICIUL RUTIER OLT

Este un lucru bine cunoscut: Poliția Rutieră din Olt, în multe situații, are un comportament neadecvat (să nu zic abuziv), uneori grosolan față de cei aflați în trafic pe drumurile din județul nostru.

Totodată, mulți conducători auto se plâng că, după ce sunt supuși unui tratament neprofesional în trafic, au parte și de un asemenea tratament și atunci când trebuie să-și ridice documentele ridicate de poliție: permisele și certificatele auto.

Ghișeul, de fapt o săracă improvizație, este amplasat în aer liber și oamenii trebuie să suporte căldura, ploaia sau ninsoarea. De ce asemenea tratamente și condiții, la Slatina?

Inadmisibil este și faptul că, la ghișeu, ca acum 50-60 de ani, printre zăbrelele grilajului să comunici cu organul de serviciu plictisit și rece.

Colac peste pupăză, ai și surpriza să constați că, legea este una, iar aplicarea ei se face după ureche, din necunoaștere, ignoranță sau că așa vrea ofițerul sau…șeful.

Ai venit tocmai de la Corabia, vrei ridicarea unui certificat auto, trebuie să completezi o cerere ”tip” pe o bucată de blană (scândură), dar n-ai pus ștampila …

Aduceți ștampila, nu o primesc așa, veniți altă dată…” te ia la zor o femeie polițist, cu o voce gravă, bărbătească.

Tu îi explici frumos și respectuos: ”Doamnă, legea s-a modificat, nu mai trebuie pusă ștampila pe această cerere…

Răspunsul este rapid și sec: ”Nu știu eu nu vă primesc cererea fără ștampilă…” și invită pe altul la rând.

Încerci să-i dovedești ce prevede legea nr. 169 din 2019, pe care o ai salvată pe telefon și vrei să-i arăți textul… Nimic, dar totuși se consultă cu un coleg, apoi dă un telefon, iritată că nu-i înțelegi dispoziția și vine decizia: ”Nu înțelegeti că trebuie ștampila, Plecați și veniți cu stampila.”. Omul se supune pleacă, vine în altă zi cu cererea stampilată, ridică documentele după ce stă la o coadă mare și merge iar 200 și ceva de km, dus-întors până acasă…!

Pentru a lămuri problema ”ștampilei” poate se conformează și poliția rutieră din Olt prezentăm mai jos legea care reglementează această prevedere: NU MAI ESTE OBLIGATORIE ȘTAMPILA…! LEGEA 169 DIN 2019 CU MODIFICĂRILE PRIVIND APLICAREA ȘTAMPILEI PE DOCUMENTELE EMISE.

…ART v (1) PERSOANELE FIZICE, JURIDICE NU AU OBLIGAȚIA DE A APLICA ȘTAMPILA PE DECLARAȚII, CERERI, CONTRACTE SAU ORICE ALTE DOCUMENTE SAU ÎNSCRISURO DEPUSE LA INSTITUȚIILE SAU AUTORITĂȚILE PUBLICE ORI EMISE SAU ÎNCHEIATE ÎN RELAȚIA CU INSTITUȚIILE SAU AUTORITĂȚILE PUBLICE.

ART. V (1.1) FAPTA DE A SOLICITA PERSOANELOR FIZICE, JURIDICE APLICAREA ȘTAMPILEI PE DOCUMENTELE DE MAI SUS, DE CĂTRE PERSONA DIN CADRUL UNEI INSTITUȚII SAU AUTORITĂȚI PUBLICE CONSTITUIE ABATERE DISCIPLINARĂ ȘI ATRAGE RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A PERSOANEI.

PUNCT…! Așteptăm un răspuns și măsuri în această cauză.

P. Carabină

3 COMENTARII

  1. Dar schema aia cand merg in fata ta cu masina neinsciptionată,La viteze cuprinse între 10 și 30 km/h ,obligându te sa i depășești și după ce i depășești pornesc luminile ascunse în grilă și te iau la bani mărunți? La tot mai multe articole de genul!

  2. Felicitări pentru modul realist , concret și corect în care a fost conceput și emis acest articol !
    Din mai multe cazuri/situații s-a constatat, fără putere de tăgadă, că la nivelul Serviciului Rutier Olt se manifestă abateri grosolane, care pot îmbrăca forme mai grave !
    Tot atât de gravă este și situația, în care cei din conducerea I.P.J. Olt, tac mâlc, PARCĂ NU AU CURAJ SĂ VERIFICE ȘI SĂ IA MĂSURI ÎN PROPRIA OGRADĂ !
    Trebuie să se gândească că sunt alții care pot lua măsuri legale ( disciplinare, administrative, etc ) cu ei, în cazul în care se complac în aceste situații urât mirositoare !
    Este al 3-lea caz apărut în acest cotidian cu grav abateri de la deontologie, privind polițiștii rutieri din Olt ! Până când domnilor polițiștii rutieri ai Oltului, doriți să vă complăceți în aceste situații care au fost semnalate de mass media locală ?

Comentariile sunt închise.