Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează 34 de percheziții domiciliare, în județul Ilfov și municipiul București (12), Argeș (7), Dâmbovița (1), Teleorman (4), Olt (1), Sibiu (1), Arad (1), Vâlcea (2), Vrancea (4) și Galați (1), în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
În vederea realizării scopului grupului infracțional, membrii acestuia ar fi adăpostit și transportat migranți, care ar fi provenit din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka.
Pentru transportul migranților, ar fi fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, care s-ar fi aflat în proprietatea membrilor grupului infracțional organizat sau care ar fi fost utilizate de societăți comerciale.
Sub pretextul unor livrări de marfă, având ca destinație finală state din Uniunea Europeană, ar fi fost efectuate mai multe transporturi, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranții fiind ascunși printre mărfuri.
Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost, ulterior, investite în imobile, autoturisme sau folosite pentru săvârșirea altor activități infracționale.
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au fost documentate 5 transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului ar fi încercat să scoată ilegal, din România, aproximativ 120 de migranți.