Peste 4.000 de olteni au beneficiat de ajutoare de deces, în primele zece ale acestui an. Suma plătită de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt în această perioadă se ridică la aproape 125 de miliarde de lei vechi.
Numărul ajutoarelor de deces acordate în primele zece luni ale acestui faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut se menţine relativ constant. Cel puţin asta arată datele statistice ale CJP. „De la 1 ianuarie şi până pe 31 octombrie 2017, s-au acordat 4.093 ajutoare de deces. Sprijinul financiar a fost acordat ca urmare a decesului titularului în 4.045 de cazuri şi doar în 48 situaţii pentru pierderea unui membru al familiei. Suma plătită de CJP Olt a fost de 12.455.000 lei, adică aproape 125 de miliarde de lei vechi”, a declarat Constanţa Gheorghe, purtătorul de cuvânt al CJP Olt.
Aceste ajutoare financiare sunt plătite de Casa de Pensii Olt, de cele mai multe ori, rudelor celor decedaţi, iar acestea primesc de multe ori ajutorul bănesc în aceeaşi zi în care depun actele. Trebuie precizat faptul că, din 20 februarie 2017, cuantumul ajutorului de deces a crescut de la 2.681 lei cât era în 2016, la 3.131 lei în prezent, în cazul decesului asiguratului sau pensionarului şi de la 1.341 lei, cât era în 2016, la 1.566 lei, în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului. În 2016 CJP Olt a plătit 5.134 de ajutoare de deces. Ajutorul de deces se acordă, în baza unei cereri la care se ataşează mai multe documente: acte de stare civilă din care să reiasă gradul de rudenie cu decedatul, dovada suportării cheltuielilor ocazionate de decesul pensionarului, declaraţie pe propria răspundere că a suportat cheltuielile, copie după certificatul de deces, certificatul de deces în original, copie act de identitate. În cazul decesului persoanei care era angajată în baza unui contract de muncă, ajutorul de deces trebuie să se acorde de către angajator. Dreptul asiguraţilor la ajutorul de deces nu este condiţionat de îndeplinirea stagiului de cotizare. Ajutorul de deces poate fi solicitat în termen de maximum trei ani de la data decesului.
Ilie Bîzoi