OLT. DRAGHICENI. ACTUALUL PRIMAR,DOAR GHINIOANE…!

0
1140

Comuna Drăghiceni este aproape de municipiul Caracal, dar este una dintre cele mai sărace și subdezvoltate edilitar din județul Olt.

Situație datorată, în primul rând, edililor și mai ales, al ultimului: OVIDIU FILIP.
Aceștia, ani de zile, în loc să se ocupe de buna administrare a primăriei, de accesarea fondurilor europene, guvernamentale sau județene s-au dedicat la reclamații personale și alte acțiuni josnice.
S-au format găști locale, iar toate astea au culminat cu arestarea primarului, trimiterea în judecată, condamnarea lui penală.
Actualul primar, Ovidiu Filip, poartă cea mai mare vină, interesele personale, de răzbunare, în detrimentul celor locale, ale oamenilor.
Acesta candidează pentru un nou mandat, deși moral, ar fi trebuit să renunțe!
Locuitorii din Drăghiceni, mai ales tinerii nu-l mai doresc primar, nu mai au încredere în el și gașca sa, din cel puțin două motive importante.
Comuna Drăghiceni este cea mai săracă din zonă edilitar și investițional, privind accesarea de fonduri pentru dezvoltare.
Localitățile limitrofe: Redea, Cezieni, Dobrosloveni, Dioști, Vlădila, Rotunda sau Deveselu au înflorit în ultimii ani, vizibil, din toate punctele de vedere. Să ne uităm, comparativ, și la Drăghiceni, nimic, nimic de văzut și admirat!
În al doilea rănd, Primarul actual și echipa (gașca) sa au împrăștiat doar ură, dușmănie, răzbunare, în primărie și localitate.
Oamenii vor SCHIMBAREA, spargerea acestei găști locale, un manager cu viziune, necompromis local, mai apropiat de ei și de problemele lor.
L -au găsit, în tănărul lor nou consătean, asistentul medical și prosperul om de afaceri, FLORIN NICULESCU.


Dovadă sunt ultimele marșuri electorale unde la Florin N. au participat peste 130 de cetățeni iar la ctualul primar și candidat, Cezar F. doar 30 simpatizanți.
Din care peste jumătate erau salariați si asistați social, ceea ce spun mult.
Nici Dumnezeu nu-l mai iubește pe actualul primar.
În timpul mitingului electoral, un membru a fost accidenta grav de o mașina. O cauză fiind și proasta organizare a acestei adunări publice conduse de edil și candidat la primărie.
S-ar putea să răspundă penal pentru încălcarea legii privind adunările publice.
Deci, la Drăghiceni bate un vânt dulce de schimbare în conducerea Consiliului local și a Primăriei.

P.C.