Olt: Criterii de acordare a biletelor de tratament

0
622

Condiţiile şi criteriile de acordare a biletelor de tratament pentru pensionari în anul 2018 rămân neschimbate. Se va ţine cont în continuare dacă solicitantul a beneficiat de un bilet în ultimii doi ani şi se au în vedere categoria lui de pensie şi cuantumul acesteia. Toate acestea sunt notate cu un anumit punctaj.

Astfel, persoana care nu a mers niciodată în staţiune în ultimii doi ani va avea punctajul maxim si, astfel, cele mai mari şanse de a obţine un bilet. Pensionarul trebuie sa achite 50 la sută din cuantumul venitului total brut din luna anterioară. Asiguraţii vor plăti 50 la suta din preţul biletului, dacă au un venit salarial mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie. Cei care obţin venituri salariale care depăşesc salariul mediu brut pe economie vor suporta integral costul sejurului. Biletele de tratament balnear se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. Pretul maxim al unui bilet de tratament balnear aprobat prin Ordinul Presedintelui Casei Naţionale de Pensii este de: 1.684 lei la unitățile clasificate la 2 stele  şi 1.764 lei la unitățile clasificate la 3 si 4 stele . „De la începutul anului şi până în prezent, la Casa Judeţeană de Pensii Olt s-au înregistrat un număr de 4.300 cereri pentru bilete de tratament. Din acestea, 80% vizează perioada de sezon. Staţiunile cele mai solicitate sunt: Olăneşti şi Călimăneşti – Căciulata, Govora, Herculane, Felix, Covasna şi staţiunile de pe litoral”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Olt. Pentru primele opt serii de bilete de tratament din acest an, au fost alocate 630 de tichete, din care au fost valorificate 587 bilete de tratament balnear, din care , 583 bilete la pensionari și patru bilete la salariați. Dintre acestea 96 au fost acordate gratuit veteranilor de război, văduvelor de război, invalizilor şi deportaţilor politici. Biletele de tratament repartizate de către Casa Națională de Pensii Publice vor fi distribuite în procent de cel mult 80% pentru pensionari și de cel puțin 20% pentru asigurați.  Biletele de tratament balnear se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear în funcţie de criteriile specifice, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare. Pentru obţinerea unui bilet de tratament, solicitanţii trebuie să trimită o cerere-tip, care se depune cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care se solicită bilete, însoţită de copie a actului de identitate. Prin cerere solicitantul poate opta pentru cel mult trei staţiuni.

Ilie Bîzoi