Olt: Barbat cercetat penal pentru braconaj cinegetic

0
341
Polițiștii olteni au efectuat, în dimineața zilei de duminică, 27 noiembrie, o percheziție domiciliara la locuința unui bărbat în vârstă de 22 de ani din comuna Crâmpoia, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În fapt, bărbatul era cercetat intr-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj cinegetic, fiind bănuit de fapte de braconaj, săvârșite pe parcursul anului 2021, pe fondurile cinegetice de pe raza județului Olt. 
Percheziția domiciliara a fost executată de către Polițiștii din cadrul Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase ai Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, în baza unui mandat de percheziție emis de către Judecătoria Slatina, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale.” transmite IPJ Olt.
Cu ocazia percheziției, polițiștii au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor: 3 câini din rasa ogar sau metiși, 2 trofee de cervide, o armă de tir sportiv cu aer comprimat, deținută ilegal, elemente de muniție destinate acestei arme, precum și alte bunuri susceptibile a fi folosite la activitatea infracțională a suspectului.
În cauză urmează a fi extinsă  urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Nerespectarea regimului armelor și munițiilor” fapta prevazuta și pedepsită de codul penal, totodată urmând a fi desfășurate activități în vederea stabilirii trasabilității armei indisponibilizate.