OLT: AU ȘI PENSIE ȘI SALARIU

0
785

Pensionarii ieşiţi deja la pensie, dar care doresc să mai facă un ban în plus îşi pot lua un job. În prezent, aproximativ 1.850 de pensionari din Olt cumulează pensia cu veniturile din salarii sau alte venituri dintr-un total de  de pensionari la limită de vârstă de 78.871, aflați în evidența Casei Județene de Pensii (CJP) Olt, la data de 7 iunie 2020.

Însă, în această categorie de pensionari-salariaţi nu intră toţi beneficiarii sistemului public de pensii. De efectele legii beneficiază doar pensionarii pentru limită de vârstă şi cei încadraţi în gradul III de invaliditate, aceştia din urmă cu condiţia să lucreze cel mult jumătate de normă, precum şi nevăzătorii şi copii pensionari de urmaş. Potrivit conducerii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt, pensia poate fi cumulată cu salariul şi în cazul soţului supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarul beneficiar de pensie pentru limită de vârstă angajat cu contract individual de muncă va plăti la stat contribuţii sociale ca orice angajat, exceptând contribuţia la Fondul de Şomaj, pe care pensionarii salariaţi nu trebuie să o plătească. „ În evidențele CJP, sunt înregistraţi 1.843 de pensionari care cumulează pensia cu salariul”, a precizat Iulian Smarandache, directorul executiv al instituţiei.

La CJP Olt, la sfârșitul lunii februarie, erau înregistraţi 103.465 pensionari, dintre care 92.835 din sectorul de stat şi 10.630 din sectorul agricol.