OCTAVIAN OLTEANU NU MAI ESTE SUBPREFECT

Date:

Octavian Olteanu nu mai este subprefect de Olt. Decizia privind încetarea detașării temporare pe funcția de la vârful Instituției Prefectului Olt a fost publicată miercuri, 3 martie, în  Monitorul Oficial.

În consecință, Olteanu nu mai îndeplinește atribuțiile de subprefect.

”La data de 4 martie 2021 încetează exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Olt de către domnul Octavian Olteanu. Domnul  Octavian Olteanu predă lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile de la data prevăzută la alineatul 1”, se prevede în hotărârea semnată de premierul României, Florin Vasile Cîțu.

Locul acestuia va fi luat de secretarul general al PNL Olt, Ana Maria Ciaușu.

Potrivit unei ordonanțe de urgență adoptată de Guvernul României în ianuarie 2021, funcțiile prefecților și subprefecților nu vor mai fi funcții de înalt funcționari publici, ci funcții de demnitate publică, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a respectivei ordonanțe.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Echipa TSD Slatina alături de Iancu și Floreanu au împodobit bardul

În fiecare an, tinerii social-democrați împreună cu deputatul Marius...

Deputatul Mihai Țiu: ”Zbor lin către eternitate, domnule General Radu Theodoru!”

Generalul (în retragere) Radu Theodoru, una dintre cele mai...

Subvențiile care intră la plată în luna ianuarie, anunțate de ministrul Florin Barbu

Fermierii din România vor primi în luna decembrie subvenţia la...