O nouă derogare pentru TMK Artrom

0
274

Executivul a aprobat joi, 9 iunie, o Ordonanța de Urgență prin care sunt acordate noi derogări societății TMK Atrom Slatina, pentru continuarea activității.

Astfel, Proiectul de act normativ include o serie de măsuri de natură să asigure continuarea regimului sancționatoriu al UE, aplicat în contextul agresiunii militare ruse în Ucraina, fără a prejudicia activitatea unor companii din România și, implicit, locurile de muncă din aceste fabrici.

„Se introduce posibilitatea de instituire a unui mecanism de control care să furnizeze garanții că persoana juridică asupra căreia se aplică sancțiunile nu poate avea acces la fonduri sau resurse economice ale entității deținute sau controlate, în sensul de a fi permise operațiuni precum accesarea fondurilor necesare pentru continuarea activității economice, plata salariilor angajaților, plata utilităților, a serviciilor, taxelor, contribuțiilor, costurilor comerciale, furnizorilor aferenți activității de producție, achiziție și vânzare”, se arată în actul normativ.

Anunțul a fost făcut de prefectul județului, Florin Homorean, care a precizat că derogarea financiară a fost prelungită până pe 30 iunie.

Eforturile pe care le-am întreprins pentru descongestionarea crizei financiare de la societatea TMK ARTROM, societatea slătineană cu acționariat rusesc aflată sub incidența sancțiunilor europene, au fost încununate de succes. Ca primă soluție temporară, a fost prelungită până pe data de 30 iunie derogarea financiară acordată de ANAF, care îi permite societății să nu-și închidă porțile în perioada imediat următoare.
Tot în cursul zilei de joi a venit și soluția pe termen lung oferită de Guvernul României. Astfel, în cadrul ședinței de guvern din 9 iunie a fost aprobată Ordonanța de Urgență care stabilește un mecanism de control care să asigure respectarea de către companie a sancțiunilor internaționale, sub monitorizarea Ministerului Economiei. În baza acestui mecanism, vor putea fi permise accesarea fondurilor necesare pentru continuarea activității economice, plata salariilor angajaților, plata utilităților, a serviciilor, taxelor, contribuțiilor, costurilor comerciale, furnizorilor aferenți activității de producție, achiziție și vânzare”, a spus prefectul județului Olt.