O festivitate cam… cenuşie

0
711

Seria manifestărilor consacrate sărbătoririi Zilelor Slatinei a început cu o festivitate de deschidere, organizată în faţa Primăriei, în 20 ianuarie, cu participarea a circa 1.000 de persoane. Printre oficialităţile prezente i-am putut remarca, în afara, bineînţeles, a primarului Emil Moţ şi a viceprimarilor Claudiu Stăncioiu şi Gigi Vâlceleanu, pe deputatul Marius Iancu, apoi, prefectul de Olt, Silviu Neacşu, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, directorul Arhivelor Naţionale- filiala Slatina, Bogdan Bădiţoiu, directorul Muzeului judeţean, Laurenţiu Guţică, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Sebastian Paşcanu, şi încă vreo câteva personalităţi. Cam atât, ceea ce ni s-a părut foarte puţin având în vedere că nu era o simplă ediţie a Zilelor Slatinei; se împlinea o cifră rotundă – 650 de ani de la prima atestare documentară a oraşului. Spunem asta pentru că, după părerea noastră, ar fi trebuit să-i vedem printre invitaţi şi pe foştii primari ai Slatinei, pe ceilalţi parlamentari, că nu numai un parlamentar are Oltul, fie el şi Marius Iancu. De ce n-or fi venit Siminica Mirea, Renică Diaconescu, Mihai Niţă, Gigel Ştirbu, Dan Ciocan, Florin Iordache, Alexandru Stănescu, Paul Stănescu?  Drept să vă spun, am participat pe la multe alte sărbători închinate localităţilor, şi am văzut mai mulţi parlamentari prezenţi la zilele comunelor. Apoi, după aceeaşi umilă părere a noastră, nu ar fi trebuit să lipsească niciun consilier local. Ca să nu mai spun că n-au venit nici primarii unor oraşe din judeţ, nici măcar primarul celui de-al doilea municipiu al judeţului, Liviu Radu de la Caracal. Oare de ce? N-au fost invitaţi?

Am luat legătura cu foştii primari postdecembrişti ai Slatinei, toţi încă în viaţă. Victor Silimon s-a retras la Târgovişte, este pensionar. Ne-a spus cu multă tristeţe în glas că ar fi venit cu dragă inimă dacă ar fi fost invitat. Dar Liviu Mircea Dan trăieşte în Slatina, şi tot n-a fost invitat. Sufletul lui arzând în continuare pentru Slatina, până la urmă n-a mai ţinut cont de lipsa invitaţiei şi s-a afundat în mulţimea prezentă, precum un ilustru anonim. Când l-am întrebat pe Gheorghe Păunescu dacă a fost invitat, am primit acelaşi răspuns negativ, însoţit de menţiunea că nu e supărat, aşa e cu memoria oamenilor, e scurtă, el trăind acum o adevărată pasiune pentru nepoţii săi, pasiune care-l ajută să treacă senin peste toate necazurile şi să nu se încurce în asemenea detalii nesemnificative. Darius Vâlcov ne-a transmis un mesaj pe telefon, că n-a fost invitat şi poate că ar fi venit, chiar dacă este ocupat până peste cap, la Bucureşti, cu treburi referitoare la configurarea şi instalarea noului guvern. Şi Minel Prina ne-a spus că urmăreşte foarte atent toate evenimentele prin care este sărbătorită Slatina, chiar dacă de la distanţă, pentru că n-a fost invitat, lăsând să i se ghicească foarte uşor sentimentul de amărăciune. Au strălucit prin lipsă şi Dan Bălăşescu, fost viceprimar, şi Mihaela Stana, de asemenea. Păi dacă primarii în funcţie îi uită atât de uşor pe antecesori, ei la ce să se aştepte de la urmaşii lor? Nu cumva şi aici este vorba de aceeaşi dezbinare a clasei politice actuale, resimţită până la ultimele ei prelungiri dendritice?

Şi încă o nedunerire legată de aceeaşi festivitate de deschidere a Zilelor Slatinei. Din moment ce în Slatina există corul „Millenium”, cu o activitate care a dus renumele Slatinei peste multe hotare, de a trebuit să fie adus de la Bucureşti corul Symbol care să interpreteze Imnul României? Nu ar fi fost mult mai frumos şi mai cinstit să se apeleze la corul Millenium? Spun mai cinstit în sensul că ar fi fost şi un gest de respect faţă de membrii acestui cor înfiinţat şi dirijat de Alexandru Chirilă-Stanciu şi care nu de puţine ori, ca să-şi salveze ansamblul, singurul cor de muzică cultă din judeţ, au venit cu contribuţii financiare personale. Sincer, ne-a surprins în mod extrem de neplăcut să vedem în locul corului Millenium alt cor, adus pe bani mulţi, interpretând Imnul naţional. Şi mai vorbim de solidaritate locală! Poate că şi din acest punct de vedere, festivitatea de care vorbim ni s-a părut lipsită de fast, chiar cenuşie.