Nume grele ale muzicii populare la Festivalul Național de Doine și Balade „Ileana Constantinescu” – Drăgănești – Olt

0
597

Tinerii interpreţi de folclor românesc și nu numai sunt aşteptaţi şi anul acesta în ţinutul doinelor şi baladelor, la ediţia cu numărul 42 a Festivalului  National de Doine și Balade Ileana Constantinescu”.

  Consiliul Județean Olt, Primăria și Consiliul Local Drăgănești Olt, Casa de Cultură „Ileana Constantinescu”, Direcția pentru Cultură Olt, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt şi Ansamblul Profesionist „Doina Oltului” organizează în perioada 29-30 septembrie 2017 festivalul-concurs de doine și balade „Ileana Constantinescu”. Festivalul se doreşte a fi un prilej de redescoperire a celor mai frumoase şi originale doine şi balade, dar şi un cadru prielnic de afirmare a celor mai valoroşi interpreţi vocali din toate zonele ţării pentru a demonstra autenticitatea şi originalitatea doinelor şi baladelor româneşti, precum şi arta interpretativă a acestui gen muzical. Desfășurat pe parcursul a 41 de ediții fără întrerupere, festivalul este unic prin specificul. Sunt așteptați în ținutul doinelor și baladelor, la Drăgănești-Olt, unul sau doi soliști reprezentativi din fiecare județ al țării, care vor avea ca repertoriu de concurs obligatoriu doină și baladă sau două doine sau două balade cu sau fără acompaniament orchestral.

La concurs se pot înscrie concurenţi care au minimum 15 ani, iar confirmarea participării se poate face telefonic sau în scris la adresele: Casa de Cultură „Ileana Constantinescu”, oraş Drăgăneşti-Olt, str. Nicolae Titulescu, nr. 253, jud. Olt, cod poştal 235400, telefon 0249/465.209, telefon 0763.722.797, 0751.840.348; e-mail: cciconstantinescu@yahoo.com sau Primăria Drăgăneşti-Olt, str. Nicolae Titulescu, nr. 150, jud. Olt, cod poştal 235400, telefon 0249/465.815, fax 0249/465.811. Confirmarea participării se face până la data de 25 septembrie 2017. Juriul, alcătuit din personalități de seamă din domeniul cercetării și interpretării folclorului românesc, va acorda diplome de clasament și premii în bani. Organizatorii asigură pe perioada desfășurării festivalului cazare (o noapte) și masa tuturor concurenților, delegaților și invitaților, urmând ca instituția pe care o reprezintă concurentul să suporte cheltuielile de transport. Concurenții vor fi acompaniați de orchestra Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”.

Prezența concurenților este obligatorie în ziua de 29 septembrie 2017, ora 10.00 la Casa de Cultură „Ileana Constantinescu” , unde va avea loc preselecția precum și repetițiile pieselor cu acompaniament. Gala Laureaților va avea loc în aceeași seară. Pe scena festivalului, în afara concuruslui vor susține recitaluri nume grele ale muzicii populare românești precum: Tiberiu Ceia, Ion Ghițulescu, Gelu Voicu, Gheorghița Nicolae și Ion Crețeanu. Invitatul  de onoare al Festivalului este Sofia Baciu. De asemenea, pe scenă vor mai urca: Grupul Vocal „Rapsozii Oltului de Jos”, „Bujorelul” și Ansamblul Folcloric „Hora”. Aceștia vor fi acompaniați de orchestra Ansamblului Profesionist „Doina Oltului”.  Și iubitorii de carte și artă vor putea participa pe 30 septembrie, de la ora 10.00 la Biblioteca „Dumitru Popovici” la lanăsrile de carte ale scriitorilor: Elena Turbatu-Antonescu și Vasile Spătaru, precum și la vernisajul expozițiilor semnate de autorii: Marcel Duțu, Ioana Dinu și Daniel Eugen Dobre.

Ilie Bîzoi