Noutăți la vânzarea terenurilor agricole din extravilan

0
454

Guvernul a modificat legislaţia vânzării terenurilor agricole situate în extravilan. Astfel, sunt aduse clarificări în privința aspectelor referitoare la obligaţia calculării, reţinerii, virării şi declarării impozitului de 80%, perceput în cazul intenţiei de revânzare a terenurilor, înaintea împlinirii termenului de 8 ani de la cumpărare.

Deținătorii de terenuri extravilane care își vând proprietățile la mai puțin de 8 ani de la dobândirea lor, vor achita un impozit de 80 %. Noutatea este prevăzută în OUG 104/2022, recent aprobată de guvernanți. Regula exista și până acum (în Legea nr. 175/2020), doar că era reglementată imprecis de vechea legislație. Mai exact, nu se stabilea clar în sarcina cui revine obligația calculării, reținerii, virării și declarării, după caz, a impozitului. În plus, înainte nici nu se reglementa dacă acest impozit constituia venit la bugetul de stat sau la bugetul local și nici dacă, eventual, se distribuia în cote defalcate între aceste bugete. Nu în ultimul rând, vechea legislație nu clarifica aspecte privind comasarea terenurilor agricole, diminuarea achiziției acestor terenuri în scopuri speculativ -investiționale și îndeplinirea obligației constituționale de valorificare a tuturor factorilor de producţie şi de protejare a intereselor naţionale în activitatea economică.

Cum se distribuie impozitul pe tranzacție

Prin urmare, potrivit noii ordonanțe de guvern, „terenurile agricole situate în extravilan se pot înstrăina, prin vânzare, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, cu obligația plății de către vânzători a unui impozit în cotă de 80% aplicată asupra diferenței pozitive dintre valoarea terenurilor agricole de la data vânzării și cea de la data cumpărării”. Valoarea terenurilor se determină potrivit valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camera notarilor publici sau a valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, după caz, din respectiva perioadă. Contribuabilul are obligația de a declara venitul obținut, în termen de cel mult 10 zile de la data transferului. Impozitul trebuie virat în conturile deschise la Trezorerie, în procent de 60%, la bugetul de stat, iar diferența de 40%, la bugetul unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află terenurile agricole vândute.

Preemptorii

Prin modificările aduse Legii 17/2014 se corelează și prevederile referitoare la categoria preemptorilor de rang I, în sensul stabilirii gradului de rudenie pentru dobândirea calităţii de preemptori şi se pun în aplicare procedurile de notificare a acestei categorii. Astfel, sunt considerați preemptori de rang I coproprietarii, soții, rudele până la gradul al treilea și afinii până la gradul al treilea, în această ordine. Preemptorii de rang II vor fi și proprietarii investițiilor agricole pentru culturile de pomi, viță-de-vie, hamei, irigații exclusiv private, aflate pe terenurile ce fac obiectul ofertelor de vânzare și/sau arendașii. În cazul în care pe terenurile supuse vânzării se află investiții agricole pentru culturile de pomi, viță-de-vie, hamei și pentru irigații, prioritate la cumpărarea acestor terenuri au proprietarii acestor investiții. De asemenea, se clarifică aspectele referitoare la valabilitatea si încetarea valabilităţii avizelor emise. Astfel, avizele vor fi valabile timp de 6 luni de la data comunicării către vânzător sau, în cazul decesului vânzătorului sau a preemptorului/potențialului cumpărător. „Prin excepție, avizele sunt valabile și ulterior împlinirii acestui termen, dacă părțile au încheiat, în perioada de valabilitate, o promisiune bilaterală de vânzare sau un pact de opțiune care are ca obiect terenul agricol extravilan pentru care a fost emis, dar nu mai mult de termenul stipulat în cuprinsul acestor acte pentru executarea lor”, se mai precizează în textul de lege.

Sursă: www.desteptarea.ro