NOUA DECLARAȚIE UNICĂ: MODIFICĂRI PENTRU 2021

0
275

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt informează contribuabilii că Declarația unică (D112) a fost modificată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a formularului 212 “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Noul formular 212 va fi utilizat pentru declararea impozitului pe veniturile realizate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2020, pentru declararea impozitului pe veniturile estimate şi a contribuţiilor sociale datorate începând cu anul 2021, precum şi în cazul exercitării opţiunii privind destinaţia unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil stabilit potrivit art. 123 alin. (3) din Codul fiscal, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private.

Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se depune până la data de 25 mai 2021 inclusiv.

Modificările față de vechiul formular sunt, în principal, următoarele:

a)introducerea la Capitolul I a două secțiuni distincte, secțiunile 5 și 6, pentru stabilirea și declararea obligațiilor fiscale datorate de către contribuabili, pentru indemnizațiile prevăzute de O.U.G. nr. 30/2020 și O.U.G. nr.132/2020;

b)introducerea la Secțiunea 4 de la Capitolul I a rândurilor necesare pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr.153/2020 referitoare la deductibilitatea costului de achiziție al aparatelor de marcat electronice fiscale din impozitul anual pe venit;

c)eliminarea rubricilor referitoare la veniturile din închiriere în scop turistic din capitolul II “Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul ………..”;

d)actualizarea secțiunii 7 “Sumarul obligaţiilor privind impozitul pe venitul realizat şi contribuţiile sociale datorate, stabilite prin declarația curentă” de la Capitolul I din formular.

Totodată, au fost aduse unele modificări privind recalcularea contribuțiilor sociale în cursul anului fiscal, astfel:

a) a fost eliminată recalcularea în cursul anului a CAS de către persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente şi/sau drepturi de proprietate intelectuală şi care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea potrivit legislaţiei în materie;

b) a fost eliminată recalcularea CASS pentru persoanele fizice care încep în cursul anului fiscal să desfăşoare activitate şi/sau să realizeze venituri din cele prevăzute la art.155 lit. b)-h) și pentru persoanele care în cursul anului fiscal intră în suspendare temporară a activităţii sau îşi încetează activitatea, potrivit legislaţiei în materie (cu excepția persoanelor fizice care au optat pentru plata CASS potrivit art.180 din Codul fiscal şi care în cursul anului fiscal încep să realizeze venituri de natura celor prevăzute la art.155 din Codul fiscal sau se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata CASS, situaţii în care au obligaţia depunerii declaraţiei unice în termen de 30 de zile de producerea evenimentului în vederea recalculării contribuţiei).