Nouă contracte de finanţare pentru proiecte derulate prin PNDL, semnate de vicepremierul Paul Stănescu

0
433

Noi proiecte de investiții în infrastructură, în valoare de 138,39 de milioane de lei, vor demara în județul Satu Mare, ca urmare a încheierii contractelor de finanțare dintre Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) și beneficiari.

 Cele nouă contracte au fost semnate de viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, vineri, 8 decembrie anul curent, la sediul Consiliului Județean Satu Mare. Finanțarea provine din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapa a II-a.

„Județul Satu Mare va beneficia de drumuri modernizate, după implementarea acestor contracte. Este vorba despre aproape 63 de kilometri de drumuri județene, care se adaugă proiectelor deja existente în regiune. PNDL aduce în județ sume importante, care sunt cheltuite pentru dezvoltare locală durabilă. Banii se alocă după criterii clar stabilite, în funcție de capacitatea financiară a județului, de numărul de locuitori și de numărul de unități administrativ-teritoriale”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

PNDL II include 122 de proiecte din județul Satu Mare, care au o alocare totală în valoare de 588,37 de milioane de lei. Etapa I cuprinde 98 de obiective de investiții, pentru care sunt disponibile fonduri ce însumează 733,69 de milioane de lei.

PNDL este un program de finanțare multianual, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. PNDL are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investițional atractiv pentru localitățile României.

Pot beneficia de finanțare, în cadrul Programului, unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, municipiile şi oraşele, inclusiv satele componente ale acestora, judeţele, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

Ilie Bîzoi