Noi cursuri de formare profesională pentru șomerii din Olt

0
1585

Șomerii olteni se pot înscrie, în luna iulie, la unul din cele patru cursuri puse la dispoziţie de Centrul de Formare Profesională din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt.

De aceste programe de formare profesională vor beneficia un număr de 56 persoane care, conform legii, au dreptul la servicii de formare profesională gratuite. Meseriile sau ocupaţiile pentru care se oferă pregătire teoretică şi practică gratuită în luna iulie sunt: lucrător comerţ, cofetar-patiser, comunicare limba engleză şi ospătar. Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa Compartimentului Formare Profesională din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, str. Dinu Lipatti, nr.48, tel.0249/413099.