NEREGULI CU TOPTANUL DESCOPERITE DE INSPECTORII DE MUNCĂ DIN OLT

0
235

Patronul unei societăți de comerț din Pitești, cu punct de lucru în comuna Poboru, a fost identificat recent de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt că folosea un angajat fără a-i fi încheiat contract de muncă în formă scrisă. Patronul a fost amendat cu 200 milioane ROL.

De altfel, în luna februarie, inspectorii de muncă au verificat 241 de agenți economici  atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.

Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, în urma acestor acțiuni au fost aplicate 145 sancţiuni, din care cinci amenzi contravenţionale, în valoare totală de 45.000 de lei, şi restul avertismente. Totodată, au fost identificate 251 deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere a acestora. Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au vizat deficiențe referitoare la: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic.

Tot în luna februarie, mai mulți salariați ai unor unități din județ au fost implicați în evenimente de muncă, 18 soldate cu incapacitate temporară de muncă, un accident de muncă mortal și un incident periculos fără victime.