Primarul Emil Moț și președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, au continuat seria întâlnirilor cu cetățenii Slatinei. În acestă săptămână a venit rândul oamenilor din zona Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu” să discute cu cei doi social-democrați. În timpul întâlnirii s-au prezentat proiectele implementate în zonă și s-au dezbătut propunerile venite din partea slătinenilor:
”Împreună cu președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu și reprezentanții direcțiilor din cadrul Primăriei, am continuat întâlnirile cu cetățenii. De data aceasta, ne-am întâlnit în zona Liceului Teoretic „Nicolae Titulescu”. Discuțiile au fost constructive, fiind transformate în propuneri și idei pentru dezvoltarea continuă a municipiului nostru. Din aceste dezbateri și propuneri, se conturează proiectele importante pentru Slatina. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare. Prin dialog și consultare publică, continuăm să dezvoltăm împreună Slatina!” a declarat Moț.