Cristina Joia, designerul emisiunii ″Visuri la cheie″, a fost lovită cu brutalitate, zilele trecute, într-un supermarket din București, iar agresiunea a fost surprinsă de camerele de luat vederi din magazin. În imagini se vede că imediat după atac, agresoarea pleacă din magazin și se face nevăzută. Cel care o ajută pe victimă să se ridice este paznicul magazinului.
Incidentul a avut loc pe 8 noiembrie într-un magazin din sectorul 4 al Bucureștiului. Înainte de a intra în supermarket Cristina Joia, designerul emisiunii „Visuri la cheie”, a avut un schimb de replici cu agresoarea, căreia îi atrăsese atenția că a parcat neregulamentar. După cum se poate vedea din imaginile surprinse de camerele de supraveghere Cristina Joia a fost lovită chiar în timp ce se ducea spre casa de marcat să-și achite cumpărăturile. Cu o lovitură violentă, victima a fost doborâtă la pământ și rănită grav. Imediat după atac, agresoarea a ieșit din magazin și a dispărut, iar cel care i-a oferit Cristinei Joia o mână de ajutor a fost paznicul magazinului. Ulterior, la fața locului au venit echipele medicale și de poliție. Cristina Joia a primit îngrijiri, iar apoi a fost transportată la spital, unde a fost operată. Agresoarea a fost identificată de polițiști la scurt timp și a fost arestată pentru 30 de zile, după ce a fost pusă sub acuzare pentru lovire și alte violențe. Aceasta a contestat însă decizia Judecătoriei Sectorului 4.
Soarta îi va fi decisă de Tribunalul București, după ce judecătorii vor reanaliza toate probele din dosar: inclusiv imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului în care s-a petrecut agresiunea.
Sursă: libertatea.ro