MISIUNE ÎN SIGURANȚA CU OCAZIA DESFĂȘURĂRII PROCESULUI ELECTORAL

0
153

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Olt, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Matei Basarab Olt, precum și alte structuri M.A.I.), s-au aflat în misiune în ziua de 10 noiembrie, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Peste 540 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri s-au aflat în misiune în ziua de 10 noiembrie, pentru  asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Din totalul celor 380 de secții de votare, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a asigurat protecția a 223 de secții, repartizate în 217 locații.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza și protecția secţiilor de votare au fost sprijiniţi de patrulele aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care și-au desfăşurat activitatea în zonă, fiind asigurate 175 de rezerve și echipe operative.

În ziua procesului electoral, polițiștii au intervenit la 11 incidente electorale, fiind întocmite 2 dosare penale și fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2000 lei, din care 2 la OUG 34/2008, în valoare de 1500 de lei și 1 la Legea 61/1991R în valoare de 500 de lei.

La data de 10 noiembrie a.c., ora 09.58, un bărbat de 52 de ani din comuna Tia Mare, a sesizat prin apel de urgență 112, faptul că membrii Secţiei de Votare nr.335, din comuna Tia Mare, nu poartă ecusoane, iar angajaţii Primăriei Tia Mare transportă cu autoturisme persoane la vot, încercând să fraudeze votul.

Din verificări, s-a constatat că aspectele sesizate nu se confirmă, iar apelantul a fost sancţionat contravenţional cu suma 500 lei, conform OUG 34/2008.

La data de 10 noiembrie a.c., ora 17.30, polițiștii au fost sesizați despre faptul că la Secţia de Votare nr. 103, satul Criva de Jos, din orașul Piatra-Olt, o persoană a încercat să-şi exercite dreptul la vot în două rânduri.

În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un bărbat de 60 ani, din oraşul Piatra-Olt, care s-a prezentat la  Secţia de Votare nr. 103 Criva, cu intenţia de a vota.

În momentul scanării actului de identitate, aplicaţia SIMPV a semnalat faptul că acesta şi-a exercitat dreptul la vot la Secţia de Votare nr. 37, din municipiul  Slatina.

În cauză au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de fraudă la vot.

În cursul aceleiași zile, în jurul orelor 19:58, un bărbat de 65 de ani, din comuna Făgețelu, a sesizat  prin apel de urgență 112, faptul că, a solicitat verbal conducerii centrului social unde este cazat, pe raza comunei Spineni, să i se prezinte o cerere prin care să solicite urna mobilă la locul unde se află internat, pentru a vota la alegerile prezidențiale, cerere care i-ar fi fost respinsă.

În cauză au fost întocmite acte procedurale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale.